Pentru a doua oară în interval de 6 luni, Sport Club Bacău a pierdut în fața echipei de Liga a III-a, Național Sebiș. În august 2013, a fost 2-1, iar în partida disputată luni după-amiază echipa arădeană s-a impus cu 1-0, datorită golului înscris de Bozianu, din penalty, în minutul 65. Partida a fost una săracă în faze de poartă, portarul băcăuan Răzvan Petrariu remarcându-se, însă, printr-o dublă intervenție de mare efect, la scorul de 0-0.
Antrenorul Viorel Tănase a utilizat următoarea formulă de echipă: Petrariu – Luncanu, Burcă, Lozneanu, Sascău – Dumitriu, Strugariu – Șchiopu, Căinari, Hurdubei – B. Rusu. Au mai jucat: Miron, Husein, Predoiu, Taban și Cl. Tudor.
Miercuri, de la ora 15.30, echipa băcăuană va trece din nou granița în Ungaria, pentru un joc pe terenul prim-divizionarei din țara vecină, Mezőkövesd Zsóry.
Nu au bani sa cumpere si amicalele? Asta e valorea lor de echipa privata