Antrenorul campioanei României s-a declarat nemulțumit de jocul echipei sale și a pus înfrângerea categorică pe seama diferenței de valoare. Florin Grapă: ”Sunt convins că v-ați fi așteptat la un meci mai de luptă, dar din păcate n-a fost așa și nu cred că fetele noastre n-au vrut, ci pur și simplu n-au putut. E o înfrângere pe care o diger foarte greu și nu neapărat din cauză că a fost 3-0 sau că setul 3 a fost cum a fost, dar realitatea este că n-am arătat nimic în seara asta. Chiar nu-mi explic momentele delicate din jocul nostru, ca să nu le numesc mai rău. Adevărul e că mă așteptam la mai mult de la acest meci, dar s-a văzut un trac prea mare la jucătoarele noastre, s-ar părea că n-avem galoși pentru competiția asta. Eu sunt realist și spun că azi am jucat foarte prost, asta e, puteți să trageți în mine, cu siguranță că am greșit și eu. În ceea ce privește eventuale schimbări pentru meciul următor, din Elveția, nu prea am multe variante. Astăzi nu mi-a plăcut nimic la echipa noastră, iar cel mai rău am stat la preluarea din serviciu, dar am întâlnit o echipă solidă, cu un blocaj foarte bun, organizat, iar dacă servesc bine și pasul e previzibil… Iar la noi astăzi pasele n-au fost senzaționale și atunci e greu să joci. Dacă vom reuși să luăm măcar un punct în Elveția și vom câștiga acasă cu polonezele, probabil că vom termina pe locul 3.”
Coorodonatoarea olandeză a Științei Bacău, Kim Staelens, a declarat: ”Știam că va fi un meci foarte greu, dar ne așteptam la un scor mai bun decât cel pe care l-am reușit în seara asta, adică la mai multe puncte sau chiar să câștigăm măcar un set. Ne-am fi dorit un joc mai bun pentru spectatori și pentru noi, dar a fost evident că adversarele noastre au jucat la un nivel diferit de al nostru. Nu suntem deloc bucuroase pentru acest meci, cred că putem mai mult de-atât.”
Domnule profesor Grapa, renuntati la Herlea si bagati-o in teren pe Bacsis.Are mai mult tupeu, Herlea-i obosita, depasita de conjunctura.Oricum dvs hotarati…asta se vede din tribuna.Poate veti atrage acelasi numar mare de spectatori ca si la handbal baieti. Incercati, va rugam…
s-a vazut… echipa noastra cu o viteza in minus. Cel putin, in al treilea set se vedea clar pozitionarea jucatoarelor ruse in teren, mai ales zona de langa fileu (3 lipite), la primire si la serviciu. Nu mai spun despre sincronizare.
Cind stii ca nu ai sanse este greu sa joci. Nu am inteles de ce Sobo a stat atat de mult pe teren. Eu am avut impresia ca a avut o zi slaba. Poate ca jocul fetelor a parut slab in comparatie cu al adversarelor dar cred ca principala diferenta a facut-o diferenta de talie. Oricum cred ca la cum a jucat Stiinta este peste orice echipa din campionatul nostru. Chiar daca am luat bataie cred totusi ca avem o echipa frumoasa.
acum nu se mai striga demisia, ca la handbal?
tare sunt curios sa vad comentariile viitoare, de ce nu si cele sterse de admin? 🙂
oricum CENZURA pentru voi este la rand de arta 🙂
Da,chiar asa ,aici de ce nu-i injura pe cei din conducere?Doar este acelas club si este vorba de o infrangere rusinoasa.!
trebuie sa fii cretin sa intrebi de ce aici nu se cere demisia.in caz ca nu stiati aceasta echipa este campioana Romaniei si chiar daca a pierdut rusinos a facut-o in fata unei echipe de top a voleiului european.decat sa va mirati de ce aici nu se injura mai bine mergeti si tineti-i in brate pe apostol si ciobanu.nu de alta dar sa nu raceasca.deocamdat in volei e mai greu de furat ca in handbal,de aia este si atata sustinere din partea autoritatilor locale.Felicitari echipei Stiinta si antrenorului Florin Grapa.