Volei, Divizia Juniori / CSS Bacău – CSS Buzău 2:3 (28-26, 25-23, 19-25, 23-25, 7-15)

CSS Bacau - CSS Buzau 3
Voleibaliştii juniori de la CSS Bacău au pierdut duminică derby-ul primei serii a Campionatului Naţional de Juniori. Băcăuanii au fost învinşi cu 2-3, după ce au condus cu 2-0 la seturi. A fost un meci spectaculos, plăcut spectatorilor care au fost prezenţi pentru a-i încuraja pe băieţii noştri. Astfel, gazdele au câştigat primul set în prelungiri, cu 28-26, Codrin Cernov şi Dan Bitire blocându-i în dese rânduri pe trăgătorii oaspeţilor. Setul al doilea nu a început prea bine pentru gazde, fiind conduşi la al doilea time-out tehnic cu 7 puncte, după care buzoienii au avut 20-13. După aceea, băcăuanii au întors scorul şi setul s-a încheiat cu scorul de 25-23, după un blocaj al lui Codrin Cernov. Cel de-al treilea set a fost câştigat clar de oaspeţi, băieţii noştri întrecându-se în greşeli. Penultimul set a fost condus din nou de la cap la coadă de buzoieni, voleibaliştii băcăuanii nereuşind să îi egaleze niciodată. Tie-break-ul a fost echilibrat până la 4-4, după care oaspeţii au început să se distanţeze, băcăuanilor nereuşindu-le absolut nimic, iar setul s-a terminat cu 7-15. Este de remarcat efortul depus de tinerii voleibalişti băcăuani, aceştia nereuşind să facă niciun antrenament în formulă completă până la ora meciului.

CSS Bacău : Cernov, Prăjişteanu, Bitire, Sărăcuţu, Pîntea, Ciser, Şnel – libero. Au mai jucat: Alexoae şi Troinea. Antrenori: Eusebiu Ţurcanu şi Traian Şnel.

CSS Buzău : Maxim, Cojocaru, Tohăneanu, Frîncu, Corbu, Ghiţă, Preda – libero. A mai jucat Panait. Antrenori : Georgiana Constantin şi Marian Boldişteanu.
CSS Bacau - CSS Buzau 1

CSS Bacau - CSS Buzau 2

CSS Bacau - CSS Buzau 4

CSS Bacau - CSS Buzau 5

CSS Bacau - CSS Buzau 6

CSS Bacau - CSS Buzau 7

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.