Doar o formalitate / Ştiința Bacău – SCMU Craiova 3-0 (25-16, 25-14, 25-12)

Stiinta Bacau - SCMU Craiova 1
Deși spera să aibă parte de un meci mai puternic, echipa campioană a defilat duminică, pe teren propriu, în fața ocupantei locului 6 din Divizia A1. Băcăuanele nu au făcut un joc strălucit, dar au întâlnit din nou un adversar modest care nu le-a putut pune decât puţine probleme pe începuturile de set.
În primul set s-a mers cap la cap până la 12-12, când gazdele au apăsat cât a fost nevoie pe acceleraţie, distanţându-se încetul cu încetul, câştigând cu 25-16 după un blocaj al Roxanei Bacșiș. Setul secund a început foarte bine pentru campioane, acestea reuşind să se desprindă la 7-1 pe serviciul slovenei Monika Potokar. La 13-4, antrenorul oaspetelor a cerut time-out, iar craiovencele au respectat ce le-a spus antrenorul, ajungând până la 13-11. La acest scor, Monika Potokar a plasat o minge, făcând 14-11, de acolo băcăuancele adjudecându-şi usor setul cu 25-14.
Ultimul set a fost echilibrat până la primul time-out tehnic, după care gazdele au reuşit să se impună fără nicio problemă, meciul încheindu-se cu un atac în diagonală al Alexandrei Sobo. A fost un meci uşor pentru elevele antrenate de Florin Grapă, acestea reuşind să aibă o evoluţie destul de constantă, jucând la o turaţie mică.

”Mă așteptam la un meci mai greu, asta în condițiile în care noi nu ne-am turat foarte tare, dar e important și să jucăm mai puțin bine și să câștigăm. Echipa noastră ar trebui să joace de la primul până la ultimul punct, indiferent de valoarea adversarelor, dar jocu-i joc și suntem oameni Au văzut că nu se poate întâmpla nimic și așa a și fost. Mi-aș fi dorit jocuri mai tari înainte de Champions League, dar n-avem ce face. De aceea am devansat și etapa de sâmbătă de la Iași și vom juca joi, tocmai pentru a avea două zile în plus de pregătire. Antrenamentele noastre sunt mai puternice decât ultimele meciuri pe care le-am disputat în campionat, din păcate asta e realitatea”, a declarat antrenorul Florin Grapă.

Ştiinţa Bacău: Rogojinaru (11 puncte), Herlea (10), Potokar (18), Sobo (14), Miclea (2), Sosa (6), Vujovic – libero. Au mai jucat: Bacşiş (1), Petrovic (2), Cvetanovic (2), Staelens. Antrenor: Florin Grapă.

SCMU Craiova: Buz (2 puncte), Badea (3), Ilina (7), Chirilov (3), Ariton (5), Smultea (5), Duţă – libero. Au mai jucat: Iordache şi Ghionea. Antrenor: Berthold Văsuică.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.