Handbalistele de la Știința Bacău și-au continuat parcursul fără greșeală din actuala ediție de campionat, cu o victorie pe teren propriu în fața Rapidului. Echipa pregătită de Costel Oprea și Constantin Hornea face parte din grupul celor trei echipe cu punctaj maxim, alături de CSM Unirea Slobozia și Școala 181 București. Cu bucureștencele, Știința se va întâlni peste două etape în Sala sporturilor din Bacău.
Etapa a III-a: Șc. 181 SSP București – Activ Plopeni 30-18, CSM Dunărea Giurgiu – Spartac București 32-22, Știința Bacău – Rapid CFR București 32-29, CSM Unirea Slobozia – HCF Piatra Neamț 34-20, HC Danubius Galați – CSU Târgoviște 33-17 și CSU Știința București – Handbal Municipal Buzău 25-27.
Etapa a IV-a (12 octombrie): Activ Plopeni – Handbal Municipal Buzău, CSU Târgoviște – CSU Știința București, HCF Piatra Neamț – HC Danubius Galați, Rapid CFR București – CSM Unirea Slobozia, Spartac București – Știința Bacău și Șc. 181 SSP București – CSM Dunărea Giurgiu.
Știința Municipal Dedeman II Bacău a obținut cea de-a cincea victorie consecutivă și se află la egalitate cu HC Vaslui în fruntea clasamentului, cu maximum de puncte. De altfel, după cum joacă, tinerii handbaliști pregătiți de Bogdan Voica nu vor mai avea probleme până în ultima etapă a turului, când vor evolua la Vaslui.
Etapa a V-a: Știința II Bacău – HCM Câmpina 58-14, LPS Piatra Neamț – CSM Ploiești 20-27, CSU Târgoviște – CSM Călărași 19-49, CSU Galați – HCM Botoșani 24-22, HC Universitas Iași – HC Buzău 26-22, Politehnica Știința Miroslava Iași – HC Vaslui 35-45 și CSM Focșani – CSH Teleorman Alexandria 32-22.
Etapa a VI-a (13 octombrie): HCM Câmpina – CSH Teleorman Alexandria, HC Vaslui – CSM Focșani, HC Buzău – Politehnica Știința Miroslava Iași, HCM Botoșani – HC Universitas Iași, CSM Călărași – CSU Galați, CSM Ploiești – CSU Târgoviște și Știința II Bacău – LPS Piatra Neamț.