Începând de luni, 5 august, echipa feminină de handbal Știința Bacău are un nou antrenor principal. Directorul clubului băcăuan, Florin Grapă, a decis să-l numească la cârmă pe fostul secund Costel Oprea, care are sarcina de a revitaliza o echipă ”amorțită”. Vă prezentăm un interviu cu noul antrenor al Științei Bacău.
Rep.: Cum aţi primit propunerea de a prelua echipa feminină, de data aceasta în calitate de principal?
Costel Oprea: Totul s-a petrecut într-un timp foarte scurt, timpul de gândire a fost la fel de scurt şi decizia a fost luată în condiţiile în care conducerea a acceptat ca eu să lucrez cu dl. prof. Hornea, cu care eu am colaborat şi înainte pe linie sportivă. Cunoscând echipa, fetele, ştiu că pot mai mult, potenţialul este destul de mare, cu unele retuşuri, cu unele adăugiri, exact ca la orice joc colectiv.
Rep.: Ce v-a determinat să-l alegeţi pe colaboratorul dumneavoastră?
C.O.: Lucrând cu dumnealui într-o perioadă destul de dificilă, 2006-2007, în condiţii destul de grele, am făcut faţă destul de bine, spun eu, într-un moment în care echipa era aproape de desfiinţare, mergeam cu pachete în deplasare, a fost o situaţie mult mai grea atunci. Am lucrat la greu atunci cu el, acum se poate să fie mai bine, dar oamenii de calitate se cunosc la greu.
Rep.: Ştiţi echipa foarte bine, cam toată lumea care a trecut pe la Bacău a spus că este o echipă tânără, de perspectivă, ce i-a lipsit să confirme perspectivele, pentru că locul 8 înseamnă totuşi puţin ?
C.O.: Dacă stăm bine şi ne gândim, după tot ce s-a mişcat pe piaţa transferurilor la liga a 2-a, s-au întărit unele echipe, iar noi vom încerca să ne bazăm pe omogenitatea echipei care, în proporţie de 80-90%, trebuie să fie finalizată anul acesta. Cu ajutorul domnului director şi al colegilor, încercăm să aducem o jucătoare-două pe posturile deficitare, acelea de pivot şi portar pentru început, acesta ar fi primul pas.
Rep.: Nu vom mai avea parte de meciuri în care Știința să piardă acasă în faţa unor echipe de junioare?
C.O.: Să ştiţi că aici nu joacă antrenorii. Noi încercăm să ne facem treaba cât mai bine, să aducem jucătoarele în faza de finalizare, restul depinzând numai de acestea. Ratarea pune un semn de întrebare asupra jucătoarei, asupra valorii ei individuale.
Rep.: Cunoscând valoarea individuală a jucătoarelor, unde credeţi că ar fi locul lor, cu aproximaţie, în Divizia A?
C.O.: În momentul în care vorbim, n-aş vrea să mă hazardez, să dau un pronostic greu de realizat, cred că ne aflăm undeva în primele 6, bazându-ne pe omogenitatea echipei, care dă şi valoarea acesteia, individual mai puţin.
Rep.: Care este programul de pregătire a echipei, sunteţi mulţumit de pregătirea fizică făcută până acum?
C.O.: Împreună cu dl.Hornea am început să creionăm, să finalizăm primele retuşuri la recuperarea fizică şi deja am trecut în sală la pregătirea tehnică, apoi la cea colectivă şi sperăm la nişte meciuri de verificare de săptămâna viitoare pentru a da omogenitate echipei şi să ajungem la jumătatea lui septembrie într-o formă optimă pentru campionat.
Rep.: Ce le transmiteţi suporterilor băcăuani care aşteaptă un handbal mai plăcut?
C.O.: Aceasta a fost şi discuţia cu dl.Hornea şi cu dl.Grapă, să încercăm să aducem lumea la sală, să vadă echipa jucând un handbal, în viteză, curat. Poate mai pierdem, mai câştigăm, ăsta-i jocul, asta-i întrecerea, cineva trebuie să piardă, cineva trebuie să câştige. Noi încercăm să facem să plece lumea mulţumită de la sală datorită calităţii jocului.
in sfarsit oameni buni!!! asta trebuia sa se faca de muuuuult timp! felicitari!