Volei feminin / Marina Vujovic, marea surpriză de la reunirea campioanei

Reunire Stiinta Bacau volei feminin
Campioana României la volei feminin a sunat luni dimineață adunarea în vederea pregătirilor pentru noul sezon. La apelul profesorului Florin Grapă au răspuns prezent 12 sportive, singurele absențe fiind motivate, ale celor trei argentinience. La primul antrenament estival au fost prezente și noutățile din lotul campioanei: secunda slovenă Monika Potokar, libero-ul sârb Marina Vujovic (ex-Tomis Constanța), precum și tinerele Diana Macovei (coordonatoare, 19 ani, ex-CSS 2 Baia Mare) și Mihaela Albu (19 ani, libero, ex-Unic Piatra Neamț). Ultimele două sportive sunt proaspete studente ale Universității ”Vasile Alecsandri” și probabil vor fi împrumutate în viitorul sezon la echipe din zonă, după cum a precizat Florin Grapă.

Programul echipei pentru următoarele două săptămâni va consta preponderent în pregătire fizică, sub coordonarea responsabilului echipei, Bogdan Rață, ”întâlnirile” cu mingea urmând să fie sporadice. În privința unor eventuale turnee de verificare, campioana României a primit invitații din Italia și Franța, dar o decizie va fi luată abia după sosirea celor trei argentinience, dar și dacă adversarele de la aceste turnee vor fi suficient de puternice.
Iată și lotul prezent luni dimineață la reunirea Științei Bacău: Kim Staelens, Sabina Miclea-Grigoruță, Diana Macovei (coordonatoare), Mihaela Herlea, Alexandra Sobo (centri), Denisa Rogojinaru, Monika Potokar, Crina Bălțatu (trăgătoare secunde), Marina Vujovic, Mihaela Albu (libero), Roxana Iosef, Ramona Breban (universali).

Un comentariu la „Volei feminin / Marina Vujovic, marea surpriză de la reunirea campioanei”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.