Fotbal, Cupa României / Aerostar Bacău – CSM Moinești 0-6 (0-0)

Aerostar Bacau - CSM Moinesti
Nimic din cele întâmplate în prima repriză a meciului de pe ”Aerostar” nu prevestea măcelul din mitanul secund. Primele 45 de minute au fost echilibrate, poate chiar cu un plus la impresia artistică pentru gazde, în timp ce ocaziile au fost împărțite frățesște, câte una de fiecare parte.
La numai 3 minute după pauză, însă, o acțiune impetuoasă pe aripa stângă a fostului jucător al Aerostarului Berbecie i-a oferit lui Darie ocazia de a înscrie în poarta goală, iar de acolo echipa gazdă s-a prăbușit ca un castel din cărți de joc. Gabriel Darie a reușit de altfel hat-trick-ul, punctând în minutele 55 și 61 și amendând o defensivă-șvaițer a ”aviatorilor”, care s-au făcut de râs în mitanul secund. Berbecie a marcat și el în minutul 80, pentru ca Brăescu să ducă scorul la 5-0 în minutul 83, cu cel mai frumos gol al meciului, șut din vole la vinclu, de la circa 30 de metri. Și pentru ca umilința să fie completă, fundașul central al oaspeților Constantin Trofin a marcat golul de 6-0 în minutul 86, consfințind o victorie categorică și meritată a moineștenilor.

Aerostar: A. Darie – Salahoru, Ichim, Măgirescu, Sârbu – Stoian, Strungariu, R. Gheorghe, Popa (56 Honea) – Pavel (50 Leonache), Bălan (58 Cozma). Antrenor: Gheorghiță Chitic.

CSM Moinești: Șuștac – D. Filip, Irimia, C. Trofin, Pașcu (82 Simion) – Chelariu, Corman, Brăescu, R. Marin – G. Darie (88 Corban), Berbecie. Antrenor: Sorin Trofin.

CSM Moinești s-a calificat pentru faza a III-a a Cupei României, care va avea loc pe 14 august.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.