George Șelaru: ”Mă simt extraordinar la Bacău, băieții sunt de nota 20”

George Selaru
Știința Municipal Dedeman Bacău va aborda și sezonul viitor cu 4 portari, ultimul sosit fiind George Șelaru. Iată impresiile lui George după primele 10 zile de antrenamente cu echipa vicecampioană.
Rep.: George, cum e după primele 10 zile la Știința Bacău ?

George Șelaru: Pot să spun că mă simt extraordinar aici, băieții sunt de nota 20 și nu mă așteptam să mă integrez atât de repede. Pe mulți dintre ei îi știam de la ultima acțiune a lotului național și sper să avem un an extraordinar, fiindcă asta așteaptă toată lumea de la noi. Sper ca, împreună cu ceilalți patru jucători noi, care sunt de mare valoare, să facem o figură frumoasă.

Rep.: Sunteți patru portari, dintre care trei de lot național, ce spui despre această concurență ?

G.Ș.: Este foarte bine, întotdeauna concurența duce la progres și asta ne va face să creștem în valoare, ajutându-ne unul pe celălalt.

Rep.: Privind la transferurile care s-au făcut până acum la nivelul fruntașelor Ligii Naționale, care echipă crezi că e în pole-position pentru titlu ?

G.Ș.: Nu cred că se poate vorbi de pole-position, suntem trei echipe care ne vom bate acolo. Nu cunosc jucătorii aduși de Odorhei, iar despre Constanța se spune că nu a făcut mari transferuri, dar jucătorii care sunt deja acolo sunt de-ajuns pentru a pune probleme oricui, nu numai în România.

Rep.: Ce părere ai despre tragerea la sorți din Cupa EHF ?

G.Ș.: Nu cunosc cele două potențiale adversare, încă nu am vorbit în cadrul echipei despre asta, dar eu cred că plecăm cu prima șansă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.