Eliodor Voica:” A fost un meci specific sfârșitului de campionat. Știam că ne așteaptă un meci foarte greu, în care vom întâlni o echipă cu experiență, care nu va face un simplu act de prezență, cu jucători care-și respectă blazonul. E îmbucurător faptul că am câștigat, asta pentru moral, pentru nimic altceva. Felicit echipa Reșiței, care a dat dovadă de foarte multă maturitate în joc și eu zic că a fost un joc reușit pentru etapa în care ne aflăm. Cât despre Cupa României, mi-ar plăcea să se desfășoare la un alt nivel, ar fi îmbucurător pentru handbalul nostru să vedem meciuri bune, meciuri tari, care să ajute jucătorii să înțeleagă mai bine care este rolul lor, să-și definitiveze mental statutul de jucători profesioniști și să nu facă doar simple acte de prezență.”
Aihan Omer: ”Sigur că nu e plăcut să pierzi acasă, chiar dacă am avut un adversar puternic, pe vicecampioana României. Noi am făcut tot ce ne-a stat în putință să câștigăm acest joc și îmi felicit jucătorii pentru determinarea și dăruirea cu care s-au bătut pentru fiecare minge. Sunt și multe lucruri care nu ne-au reușit, mă refer la finalizările unu la unu cu portarul, aruncările de la 7 metri, iar aceste lucruri au făcut diferența, pentru că unei echipe ca Știința Bacău nu e nevoie să-i dai foarte multe mingi, iar ei ne-au taxat și au întors rezultatul în favoarea lor. Nici arbitrajul n-a fost unul reușit, a enervat pe toată lumea. Noi n-am avut bancă astăzi, mă refer la jucătorii de schimb, a trebuit să mizăm tot meciul pe 4-5 jucători.”