Colin şi şase handbalişti băcăuani se luptă miercuri cu fraţii Rutenka


Miercuri, de la ora 18, în Sala polivalentă din Piatra Neamţ, naţionala de handbal masculin a României îşi joacă şansa de a rămâne în cărţile calificării la europenele de anul viitor. După cele două înfrângeri din toamnă, cu Slovenia şi Islanda, selecţionata pregătită de Eliodor Voica întâlneşte Belarusul, naţională ale cărei vedete sunt echipierul Barcelonei, Siarhei Rutenka, şi fratele acestuia, Dzianis, component al campioanei Dinamo Minsk.
Naţionala României are în componenţă şase jucători ai Ştiinţei Municipal Dedeman Bacău: Ionuţ Rotaru, Cristian Ghiţă, Marius Novanc, Dragoş Iancu, Ionuţ Ramba şi Florin Dospinescu. Pentru a mai spera la o calificare, dar şi pentru moral, selecţionata noastră are nevoie de victorie atât miercuri, cât şi duminică, atunci când cele două naţionale se vor întâlni din nou, de data aceasta în capitala Belarusului, Minsk.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.