Marius Bondar: ”Jocul s-a câștigat pe faza de apărare”


Unul din jucătorii cu o contribuție importantă la victoria cu Beșiktaș a fost Marius Bondar, cel care a transformat toate cele 5 aruncări de la 7 metri de care a beneficiat Știința Bacău. Iată ce a declarat extrema dreaptă a echipei băcăuane la conferința de presă: ”Sincer, nu ne-am așteptat la o opoziție atât de puternică din partea adversarilor noștri, chiar dacă știam că pot fi foarte periculoși și că vor veni să câștige. Eu consider că acest meci a fost câștigat în primul rând datorită fazei de apărare. Au fost multe greșeli, atât din partea jucătorilor, cât și din partea celor doi arbitri dar, în cele din urmă, tot ce contează e că am obținut prima victorie în grupele Cupei EHF. Este un pas foarte important pentru noi și pentru istoria acestei echipe. În ce privește jocul, interul dreapta al celor de la Beșiktaș a reprezentat o mare surpriză, iar pentru mine o și mai mare surpriză a reprezentat-o portarul și căpitanul lor (nr. 26, Demir – n.n.). Mi s-a părut un portar cu experiență, foarte bun și probabil că dacă ar fi intrat de la început se putea întâmpla orice. Vom merge la Istanbul să facem un meci foarte bun și sperăm să câștigăm, pentru că acum știm la ce să ne așteptăm și suntem obișnuiți să jucăm în fața unui public vulcanic.”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.