Vicecampioana României la volei feminin și-a respectat statutul de favorită la Tîrgu Mureș și a obținut cea de-a noua victorie consecutivă a sezonului. Știința Bacău s-a impus în trei seturi, la capătul unui meci în care s-a mișcat ”binișor”, după spusele antrenorului principal al echipei. ”Important e că am câștigat, de altfel această victorie e mai importantă decât cea din cupă, fiindcă în campionat e presiunea”, ne-a declarat Florin Grapă. În partida de sâmbătă, echipa băcăuană a evoluat în formula: Miclea-Grigoruță, Kamenova, Herlea, Rogojinaru, Sobo, Gaido – libero. Au mai jucat: Bălțatu, Sosa, și Breban.
Știința Bacău pleacă luni după-amiază spre București, de unde va decola marți dimineață, la ora 6.45, spre Elveția, acolo unde va disputa miercuri seara partida-tur din optimile Cupei CEV, cu Volley Koniz.
Celelalte meciuri ale etapei a VI-a: CSM Sibiu – Argeş Volei Piteşti 3:0, CSM Lugoj – SCM U Craiova 1:3, Dinamo Romprest Bucureşti – VC Unic LPS Piatra Neamţ 3:0, CSV 2004 Tomis Constanţa – CSM Bucureşti 3:0. Partida Volei Alba Blaj – Universitatea Cluj se dispută marți, de la ora 17.00.