Dezlănțuiți / Sport Club Bacău – Petrotub Roman 5-0 (3-0)


Echipa pregătită de Viorel Tănase a susținut sâmbătă dimineață un joc de verificare în compania uneia dintre formațiile tari ale seriei I din Liga a III-a, pe care au învins-o fără drept de apel. Partida a început practic de la 1-0, fiindcă foarte tehnicul Husein (cel mai bun de pe teren) a speculat o nesincronizare a apărării adverse și a lobat spectaculos de la 25 de metri în minutul 2. Dumitriu a făcut 2-0 în minutul 19, cu o reluare din careu după un corner executat de Husein, pentru ca scorul pauzei să fie stabilit de Costin (min. 41), care a reluat cu capul din careul mic centrarea ideală a lui Dediu.
În minutul 59, ”Tase” a schimbat absolut toți jucătorii de câmp, iar Miron a făcut 4-0 în minutul 72, cu un șut frumos frumos la colțul lung. Ultimul gol al partidei a fost și cel mai frumos, Bamba șutând spectaculos la vinclu de la circa 22 de metri.

Sport Club Bacău arată bine cu două săptămâni înainte de debutul campionatului, iar lotul e mult peste nivelul Ligii a III-a, chiar dacă Viorel Tănase crede altceva. ”Am venit știind că jucăm în Liga a III-a, așa că mi-am făcut lot de Liga a III-a”, a spus tehnicianul echipei băcăuane după meci. De notat că, după Luncanu și Hurdubei, un alt fost jucător al FCM-ului a evoluat pentru Sport Club, este vorba de Andrei Întuneric. De asemenea, se pare că de săptămâna viitoare se va alătura lotului băcăuan și Radu Sascău (ex-Pambac și Farul). O ultimă observație: păcat că o echipă cu atâția jucători cu profil ofensiv și cu 4 vârfuri valoroase (B. Ungureanu, Hurdubei, Costin și Vasiliu) preferă să joace cu doi închizători și doar un atacant, dar asta e opțiunea antrenorului și o respectăm.

SC Bacău: Ariton (46 Știrbu; 77 Savu) – Dediu (59 Răduțoiu), Geamăn (59 Adăscăliței), Agache (59 Stoica), Luncanu (59 Carp) – Pintea (59 Întuneric), Dumitriu (59 Bamba) – Vasiliu (59 Blănaru), Cojocaru (59 Hurdubei), Husein (59 Miron) – Costin (59 B. Ungureanu). Antrenor: Viorel Tănase.

Petrotub: Costea – Vlaicu (57 Gafița), Ghidarcia, Marin (46 Sărițanu), Lupușoru (89 Alexoaie) – Talpalariu (80 Ciobanu), Popa, Chirilă, Țapu (46 Harbuzaru) – Vulpe, Alexandru. Antrenor: Iosif Susanu.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.