A doua înfrângere în Macedonia / Meshkov Brest – Știința MD Bacău 26-23 (15-11)


Se vede treaba că handbaliștilor băcăuani nu le-au priit condițiile de disputare a jocurilor din Macedonia, respectiv în aer liber și pe o suprafață sintetică destul de dură și alunecoasă. De altfel, la primele antrenamente, Marius Bondar a suferit o întindere și nu a putut fi folosit, iar la începutul partidei cu vicecampioana din Belarus, Meshkov Brest, a fost rândul lui Ionuț Rotaru să se accidenteze din cauza suprafeței de joc, însă din fericire nu e vorba de ceva grav. Lipsa centrului titular s-a făcut simțită în partida cu bielorușii, în care apărarea și-a făcut treaba, dar atacul a scârțâit. Nimic ieșit din comun, după cum ne spunea și antrenorul principal al Științei, având în vedere stadiul pregătirilor vicecampioanei.

Iată ce ne-a spus Eliodor Voica despre partida de joi seara: ”Am făcut un meci mult mai bun decât cel din prima zi, însă diferența a fost făcută de niște momente de nesincronizare ale noastre. Pot aminti de plusuri foarte mari pe faza de apărare, care a primit la un moment dat 4 goluri în 20 de minute în repriza secundă, lucru îmbucurător. N-am avut succes pe faza de atac, e-adevărat, contra unor jucători extrem de masivi, patru dintre ei aveau 2 metri și nu spun asta ca pe o scuză. Pentru faza în care ne aflăm, atacul mai are multe lucruri de pus la punct, fapt în concordanță cu etapa în care ne aflăm.”

Cel mai bun jucător al Științei în partida cu Meshkov Brest a fost declarat interul dreapta Cristian Ghiță. Sâmbătă, de la ora locală 18.00 (19.00, ora României), Știința Municipal Dedeman Bacău va juca pentru locurile 5-6 cu modesta echipă locală RK Struga (liga a doua din Macedonia).
Foto: rkmetalurg.mk

Un comentariu la „A doua înfrângere în Macedonia / Meshkov Brest – Știința MD Bacău 26-23 (15-11)”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.