EXCLUSIV / Eliodor Voica: ”Orice antrenor ar fi mulțumit de felul în care jucătorii noștri se angajează la efort”


Sport.Bacaul.Ro a realizat un interviu cu antrenorul Științei Municipal Dedeman Bacău în cea de-a treia zi a cantonamentului montan de la Piatra Neamț, pe care vi-l prezentăm în cele ce urmează.
Rep.: Cum arată o zi de cantonament a Științei Bacău ?

Eliodor Voica: Aș putea spune că arată ca o zi normală a unor sportivi de performanță, adică multe ore de muncă pentru o singură oră de joc. Este un program în care accentul este pus mai mult pe volum și implicit este obositor, dar acești băieți au arătat nu numai o dată că sunt conștienți de munca lor și de efortul pe care-l depun, lucru care s-a materializat deja și pe care sper să-l optimizăm.

Rep.: Ești mulțumit de felul în care jucătorii răspund la comenzi ?

E.V.: Da, eu cred că orice antrenor ar fi mulțumit de modul în care ei răspund și de felul în care ei se angajează în efort.

Rep.: Cum decurge integrarea noilor veniți la Știința ?

E.V.: Este prea devreme să dau un răspuns. Totuși, nu cred că vor fi probleme, dat fiind faptul că jucătorii români sunt deja consacrați și nu mai au nevoie de nicio prezentare, iar cu jucătorii străini va fi vorba doar de bariera lingvistică. Practic, comunicarea se face, dar prin intermediul unor jucători care cunosc limbile vorbite de aceștia.

Rep.: Apropo de jucătorii străini, ce e cu cei doi care au fost în probe ?

E.V.: Ei sunt la limita vizei de ședere și nu ne puteam permite să-i păstrăm și în cantonament, dar asta nu înseamnă că ei sunt excluși. Rămâne în continuare să discutăm și să ne decidem asupra situației lor.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.