Mai coerenți în inferioritate: Sport Club Bacău – CSM Rm. Sărat 2-0 (1-0)


Sport Club Bacău și-a valorificat avantajul terenului propriu în fața unei echipe modeste, venită la Bacău cu doar trei rezerve din cauza suspendărilor și accidentărilor. Și Marin Barbu a fost nevoit să facă schimbări în primul 11 din aceleași motive, ”Magiun” începând partida cu doi mijlocași centrali cu profil defensiv, Bamba (revenit după o lungă absență cauzată de o accidentare) și Pintea. În aceste condiții, gazdele au avut mari probleme la construcție, primul gol venind oarecum întâmplător în minutul 8, după o degajare lungă și o pasă precisă a lui Ungureanu pentru Costin, care a șutat puternic de la 14 metri în stânga lui Alecu. În faza precedentă însă, oaspeții rataseră o ocazie monumentală prin Nica, singur cu portarul, mijlocașul râmnicean șutând alături. Până la pauză, doar două faze au spart monotonia de pe ”Letea”: ratarea lui Ungureanu din minutul 20 și cel de-al doilea cartonaș galben primit de Costin în minutul 45, iar repriza a doua se anunța una complicată pentru gazde.

Paradoxal, ca și în derby-ul cu Rapid Suceava, băcăuanii au jucat mult mai bine în inferioritate, fazele de poartă s-au înmulțit iar intrarea lui Cojocaru a limpezit jocul echipei gazdă. Iar dacă golul al doilea a venit abia în minutul 75, aceasta s-a datorat celor trei ratări uriașe ale atacanților lui ”Magiun” (Ungureanu 2 și Vasiliu 1). Cu un sfert de oră înainte de final, Cojocaru a centrat foarte bine din flancul stâng, iar închizătorul Pintea a apărut inspirat la finalizare în careul mic al oaspeților stabilind scorul final.
Sport Club Bacău rămâne la un punct în spatele liderei, iar în etapa viitoare vor avea loc două partide extrem de interesante: Sporting Suceava – SC Bacău și CSM Rm. Sărat – Rapid CFR Suceava.

Sport Club Bacău: Satco – Blănaru, Geamăn, Stoica, Pușcașu (56 Carnariu) – Dumitru (74 Răduțoiu), Bamba (68 Cojocaru), Pintea, Carp – Costin, Ungureanu (68 Vasiliu). Antrenor: Marin Barbu.

CSM Rm. Sărat: Alecu – Andreiu, Popa, Vișan, Ghițulescu – Nica (70 Moldoveanu), Rențea, Bodoc, Croitoru – Vlaicu, Lungoci. Antrenor: Marian Roșu.

Arbitru: Mirel Arghir (Galați). Asistenți: Marius Titirișcă și Marcel Dragomir (ambii din Brăila).

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.