Seria meciurilor din cadrul etapei a treia din Divizia de Onești a fost deschisă de partida disputată între Tsunami Onești și Viitorul Gura-Văii. Echipa din Gura-Văii a fost prinsă pe picior greșit, dând semne mari de oboseală, ceea ce a făcut ca valorile individuale ale echipei Tsunami să iasă la rampă. Totodată Tsunami a dovedit că are un joc de echipă foarte bun, cu o posesie nimicitoare. Toate acestea fac din această echipă un pretendent la podiumul competiției. Scorul final a fost de 9-0, iar jucătorul meciului a fost nominalizat Marius Sitaru.
De la ora 14.00, duminică, Onestin Onești a întâlnit pe No Problem, într-unul din meciurile cu cel mai mare număr de spectatori. Onestin s-a prezentat foarte bine, chiar întărindu-și anumite compartimente din angrenajul echipei, cu câțiva jucători cu experiență. Deși categoric într-o creștere de formă de la o etapă la alta, Onestin a dat în această etapă peste o echipă care va pune mari probleme tuturor echipelor din divizia oneșteană. Onestin rămâne o echipă cu un spirit de fair-play desăvârșit și preocupată exclusiv de a progresa. Scorul final 12-2 pentru No Problem, iar jucătorul meciului – Ștefan Mailat.
Seria meciurilor a fost continuată cu partida dintre Kasttel și R.E.D. 2012. Înaintea acestei partide Kasttel avea zero puncte, ceea ce o obliga la o prestație foarte bună în fața unei echipe în schimb deosebit de pragmatică în faza de atac, chiar năucitoare dacă ne-am referi la coordonatorul de joc, Alexandru Calapod. Kasttel a fost echipa care și-a dorit mai mult vicotira, prima dealtfel în acest campionat, pentru care a și muncit foarte mult. De partea cealaltă pe fondul unei greșeli de arbitraj, nervozitatea jucătorilor de la R.E.D. 2012 a slăbit potențialul echipei, iar eliminarea pentru cumul de cartonașe galbene a play-maker-ului Calapod a contribuit la inversarea raportului de forțe. Kasttel s-a impus cu scorul de 4-2, iar Flavius Bălan a fost nominalizat jucătorul meciului.
Un meci foarte plăcut a fost și cel jucat între Șoimii Helegiu și Emisil Oituz, partidă care a adus față în față două echipe din afara Oneștiului, de accea l-am putea numi chiar un derby al etapei, inclusiv prin dăruirea ambelor echipe care a făcut ca meciul să fie chiar unul foarte echilibrat. În cele din urmă datorită unei condiții fizice de invidiat, echipa din Oituz s-a impus cu scorul de 6-2. În această victorie muncită, Alin Sterpu a avut un rol aproape decisiv pentru echipa din Oituz.
Ultimul meci al etapei, Roxvapin vs. CSA Tîrgu Ocna, a reprezent și derby-ul etapei a treia. Un meci de infarct prin răsturnările de situație, am putea spune, cu o sală plină de spectatori. Tîrgu Ocna a fost echipa care a deschis scorul prin Florin Berza, însă jocul de echipă a lui Grama, Răducan și Borcescu, la care se adaugă și prestația formidabilă a portarului Manea, au făcut ca cele trei puncte puse în joc să se înregistreze în contul celor de la Roxvapin. O victorie indiscutabilă a celor din urmă cu scorul de 6-3. Jucătorul meciului – Cristian Grama.
”De la o etapă la alta, valoarea echipelor înregistrează un ascendent care face din Divizia de Onești o adevărată competiție sportivă. În același timp remarc interesul din ce în ce mai mare al spectatorilor care vin la terenul de joc, aceștia fiind totodată buni cunoscători ai fenomenului minifotbalistic, ceea ce ne conferă în fiecare sfârșit de săptămână la Onești un adevărat spectacol”, ne-a declarat Gheorghe Burleanu, președintele Asociației Județene de Minifotbal.
Superliga I: CLASAMENT
Mj V E I Gi – Gp Pct
1. NO PROBLEM 3 3 0 0 28-6 9
2. ROXVAPIN 3 3 0 0 20-4 9
3. CSA TÎRGU OCNA 3 2 0 1 23-9 6
4. TSUNAMI ONEȘTI 3 2 0 1 15-6 6
5. R.E.D. 2012 ONEȘTI 3 2 0 1 16-8 6
6. EMISIL OITUZ 3 2 0 1 14-10 6
7. KASTTEL 3 1 0 2 7-20 3
8. VIITORUL GURA-VĂII 3 0 0 3 3-17 0
9. ȘOIMII HELEGIU 3 0 0 3 8-24 0
10. ONESTIN ONEȘTI 3 0 0 3 4-34 0