Conferință de presă la Sport Club Bacău / Marin Barbu: ”N-avem nicio scuză dacă nu promovăm”


Cu două zile înainte de startul returului Ligii a III-a la fotbal, clubul Sport Club Bacău a organizat o conferință de presă în care și-a prezentat noile achiziții. În fața presei băcăuane s-au prezentat președintele Liviu Goian, antrenorul Marin Barbu, precum și jucătorii transferați în această iarnă. Primul a vorbit Marin Barbu, care s-a declarat mulțumit de perioada de pregătire și a precizat că echipa sa a arătat lucruri foarte bune în amicalele cu CSMS Iași, dar și o inconstanță în mentalitate și pregătire, cu trimitere la jocul de pregătire pierdut la Pașcani. Cât privește returul de campionat care va începe vineri, Marin Barbu a spus: ”Noi spunem că suntem puternici dar ne va trebui acel moral de competiție astfel încât să nu fim doar o echipă de amicale. Vreau să avem moral și tărie de caracter și să fim o echipă de meciuri oficiale. Am încredere în băieți, însă în același timp mă îngrijorează această inconstanță a jucătorului român, în sensul că putem juca de la egal la egal cu orice echipă din Liga a II-a, dar e posibil să ne bată și o echipă de Liga a III-a. Obiectivul e unul singur, promovarea în Liga a II-a, și nimeni nu are nicio scuză dacă nu va fi îndeplinit. Vom avea două contracandidate la promovare, Romanul și Suceava.”

Cele cinci achiziții din această iarnă ale grupării băcăuane, prezentate de Liviu Goian, sunt: Adrian Carnariu (fundaș, 27 de ani, Chindia Târgoviște), Vlad Știrbu (portar, 20 de ani, FC Onești), Cătălin Costin (atacant, 23 de ani, FC Panciu), Raymond Lukacs (atacant, 23 de ani, Astra 2 Giurgiu), Marius Lazăr (mijlocaș, 21 de ani, CSM Rm. Sărat).

2 comentarii la „Conferință de presă la Sport Club Bacău / Marin Barbu: ”N-avem nicio scuză dacă nu promovăm””

  1. Singura scuză pentru nepromovare ar fi că Rapid Suceava sunt mai buni:)
    Domnule Barbu ce am fost şi ce am ajuns. Acum 10 ani băteam cu dvs la timonă Dinamo cu un 5-4 istoric iar acum vorbim de lupta la promovare din liga a 3 a în liga a 2 a. Este trist. La fel şi pentru băcăuani. Acu câţiva ani băteau pe Steaua la ea acasă iar acum se chinuie cu o echipă în liga a 2 a şi cu vreo două în liga a 3 a. Păcat că două oraşe mari nu au fotbal de prima ligă iar comune ca Mioveni sau Chiajna ocupă locuri în liga 1. Măcar bine că merge handabalul şi ne mai ţine în viaţă. Apropo, la Bacău doi suceveni în conducere- Liviu Goian şi Marin Barbu. Poate de la anu la Suceava ?

  2. La fel ca in toata lumea civilizata fotbalul sentimental a disparut,in sport cine investete are si rezultate.e si cazul comunelor chiajna si mioveni ! magiun e sucevean cum sant si eu pakistanez. 🙂

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.