Avancronică: CSM Bacău – CSM Cetate Deva (sâmbătă, ora 11.00)


După înfrângerea categorică de miercuri cu HCM Baia Mare, handbalistele de la CSM Bacău trebuie să strângă rândurile fiindcă sâmbătă le așteaptă un nou meci important. Debutul returului Ligii Naționale la handbal feminin aduce la Bacău echipa de deasupra băcăuancelor, CSM Cetate Deva, într-un meci de care pe care. În cele șase deplasări de până acum, echipa din Deva a obținut un singur egal, la Roman, pierzând toate celelalte cinci meciuri. De altfel, oaspetele de sâmbătă se bazează practic pe o singură jucătoare, golgetera Florentina Cartaș, care a înscris 99 de goluri, adică aproape o treime din golurile echipei sale. Să sperăm că ”episodul Buceschi” nu se va repeta și sâmbătă dimineață.
E cât se poate de clar că de anihilarea Florentinei Cartaș (care în tur ne-a înscris 10 goluri) va depinde obținerea unui rezultat favorabil, așa cum e de așteptat ca poarta băcăuană să nu repete prestația mai mult decât modestă de miercuri.
Meciul CSM Bacău – CSM Cetate Deva va fi arbitrat de clujenii Sebastian Mârza și Cristian Nedelea.

Celelalte partide ale etapei: HC Zalău – HCM Baia Mare (vineri, ora 17), SCM Craiova – Dunărea Brăila (sâmbătă, ora 11), Corona Brașov – CSM Ploiești (sâmbătă, ora 11), CSM București – Univ. Neptun Constanța (sâmbătă, ora 12.30), Oltchim Rm. Vâlcea – HCM Roman (marți, ora 17) și U Jolidon Cluj – Oțelul Galați (miercuri, ora 18).

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.