Cristi Ghiță și Florin Dospinescu au înscris de trei ori contra Belarusului


Ambii jucători ai Științei Municipal Dedeman Bacău au fost folosiți de selecționerul Vasile Stângă în partida cu Belarusul de miercuri seara, câștigată de România cu 25-22. Din păcate, în primele 30 de minute, niciunul dintre băcăuani nu a fost trimis în teren, deși cei care evoluaseră pe posturile lor (Florea și Mihai) fuseseră practic inexistenți în faza de atac. Florin Dospinescu a intrat în debutul reprizei secunde, a înscris o dată pentru 16-16, dar a fost schimbat apoi la prima greșeală cu ”copilul de suflet” al selecționerului, Gabriel Florea. Cristi Ghiță, în schimb, aproape că a fost uitat pe bancă de Stângă, care l-a introdus într-un sfârșit, în ultimul sfert de oră, iar interul dreapta al Științei a înscris două goluri foarte importante, care au desprins România la 23-21.
Returul partidei cu Belarusul va avea loc duminică, de la ora 13.30, la Minsk.

7 comentarii la „Cristi Ghiță și Florin Dospinescu au înscris de trei ori contra Belarusului”

  1. AM demonstrat inca o data domnule STANGA desi nu stiu daca era nevoie ca la BACAU SCOALA DE HANDBAL si toti ceilalti care sint implicati in ea scot valori care trebuie sa le folosim ca sa aratam ca ROMANIA trebuie sa ajunga tot mai sus iar romani sa fie tratati cu respect oriunde in lume !
    BRAVO CRISTI GHITA BRAVO FLORIN DOSPINESCU SI LISTA POATE SA SE MAREASCA !

  2. Cred că Florin Dospinescu este un produs al şcolii de handbal sucevene. A jucat 5 ani la Universitatea Suceava.
    Indiferent de acest fapt totuşi cred că actuala conducere tehnică a naţionalei nu prea are ochi pentru jucătorii din Moldova. Cred că aseară jucătorul vostru Cristi Ghiţă trebuia să joace mai mult. Este un jucător în formă la ora actuală. Da ce să-i faci are şi Vasile Stângă simpatiile sale.

    1. Daca e sa respectam adevarul istoric, Florin e un produs al scolii de handbal din Piatra Neamt. In cei 5 ani petrecuti la Suceava n-a facut mari progrese, in timp ce la Bacau, dupa un sezon si jumatate a ajuns la nationala.

  3. Ghita intr-adevar este un jucator de mare perspectiva, dar Dospinescu trebuie sa mai gandeasca handbal nu numai sa alerge, se observa ca este individualist, calitati speciale nu prea are.
    Oricum este mai bun decat copilul de suflet al lui Stanga(nici ala nu are calitati care sa iasa in evidenta, doar aruncari de la 7m. Pacat ca nu se selectioneaza jucatori in mod f obiectiv. Oricum scoala de handbal de la Bacau merita sa fie apreciata.

  4. Trebuie mentionat ca Florin Dospinescu nu va pleca in Belarus, el fiind inlocuit cu Chike Onyejekwe un alt fost handbalist al Bacaului. (Desi sunt sigur ca daca mai era acum la Bacau nu era la nationala )

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.