Net superioare: Unic Piatra Neamț – Știința Bacău 0:3 (-18, -18, -21)


După cum anticipa Florin Grapă, valoarea superioară a lotului Științei Bacău și-a spus cuvântul în derby-ul etapei a X-a din Divizia A1 la volei feminin. Băcăuanele s-au impus cu un 3:0 sec, după două seturi dominate clar și un al treilea în care au revenit spectaculos pe final.
Primul set s-a disputat sub semnul echilibrului până la 4-4, după care Știința s-a desprins la 7-5 și apoi la 14-9, grație unor blocaje eficiente. Chiar dacă antrenoarea pietreană Mihaela Voivod a încercat să rupă ritmul Științei cerând time-out la 12-18, echipa lui Florin Grapă s-a impus fără probleme, cu 25-18.
Începutul setului secund le-a găsit pe gazde în avantaj, 5-3, scor la care antrenorul oaspetelor a cerut time-out, după care Știința a preluat conducerea cu 7-5. Scenariul primului set s-a repetat, băcăuanele au avut serviciul și preluarea mai bune, blocajul gazdelor a fost aproape inexistent, iar oaspetele s-au desprins puțin câte puțin, impunându-se tot la 18.
Voleibalistele de la Unic au intrat în setul al treilea hotărâte să întoarcă soarta partidei, evoluând mult mai bine, în special la serviciu și blocaj. Gazdele au intrat cu un avans de 5 puncte la al doilea time-out tehnic, atunci când s-a produs și singura schimbare a meciului, Miclea înlocuind-o pe Polishchuk în tabăra Științei. De la 18-13, totul s-a rupt în jocul gazdelor, Știința și-a regăsit precizia de metronom din primele două seturi, iar Alexandra Sobo a închis partida, după 25-21 în ultimul set.

UNIC: Chirilov, Zaharia, Stanciu, Marin, Chivorchian, Curcă, Buz – libero. Antrenor: Mihaela Voivod.

ȘTIINȚA: Polishchuk (Miclea), Herlea, Lupu, Elisei, Sobo, Hosu, Manu – libero. Antrenor: Florin Grapă.

Știința Bacău rămâne în fruntea clasamentului după 10 etape, cu 27 de puncte, fiind urmată de Tomis Constanța, 26 de puncte. În etapa a XI-a, băcăuanele vor evolua duminica viitoare acasă, cu U Cluj. Până atunci, joi, 12 ianuarie, Știința va disputa în Austria prima manșă a optimilor Cupei CEV, cu SVS Post Schwechat.

3 comentarii la „Net superioare: Unic Piatra Neamț – Știința Bacău 0:3 (-18, -18, -21)”

  1. Bravo fetelor si felicitari si domnului Grapa si la toata conducerea pentru rezultatele pe care le aveti de la Marius,un suporter bacauan din Torino!!!mult succes pe viitor!!!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.