Cu multă suferință: Știința MD Bacău – Poli Timișoara 25-22 (11-10)


Știința Municipal Dedeman Bacău și-a trecut în cont a noua victorie a sezonului, la capătul unui meci încrâncenat și în fața unui adversar cu o valoare mult peste locul 9 pe care-l ocupă în ierarhia Ligii Naționale. Golgeterul Cristi Ghiță a fost din nou motorul echipei, înscriind aproape jumătate din golurile Științei, chiar în ziua în care a fost desemnat cel mai bun handbalist băcăuan al anului 2011. De asemenea, excelentă a fost și prestația portarului Ștefan Laufceac, care a avut câteva intervenții magistrale în momente grele.

Știința a început foarte bine meciul și, grație intervențiilor lui Laufceac, avea 7-3 în minutul 14. De la 8-4 în minutul 16, însă, băcăuanii au avut mari probleme pe faza de atac, descurcându-se cu greu pe pozițional în fața defensivei 4+2 a adversarilor. Astfel, gazdele n-au izbutit să înscrie timp de 8 minute, iar bănățenii s-au apropiat puțin câte puțin și au egalat la 10. Mai mult, oaspeții au avut ocazia să preia conducerea, însă Laufceac a apărat senzațional în fața lui Stan, scăpat pe contraatac. Bondar a înscris primul său gol în minutul 29, stabilind și scorul pauzei, cu avantaj minim al gazdelor.

În debutul reprizei secunde, echilibrul s-a menținut timp de 6 minute, după care Știința s-a desprins pentru prima dată la 5 goluri, 19-14 în minutul 40. Oaspeții n-au depus însă armele, cu centrul Fenici și extrema stângă Lela în formă bună, și cu 5 minute înainte de final băcăuanii aveau doar două goluri avans, 23-21. În poarta Științei a intrat Tamaș, Răducu a închis poarta, iar Ghiță și Kurilenko au marcat în minutul 56 golurile care au adus liniștea în tabăra gazdelor în finalul jocului.

Arbitrii Florescu și Cîrligeanu n-au prins cea mai bună zi a lor, au comis destule greșeli, însă au făcut-o în ambele direcții, chiar dacă antrenorul Nedeljko Vuckovic încerca la final să pună înfrângerea pe seama lor. Timișorenii au acuzat (pe bună dreptate) un gol înscris de Păunică după ce călcase semicercul, fază după care Băiceanu a fost eliminat pentru proteste, dar au uitat că, de exemplu, Kurilenko a fost eliminat gratuit după ce Fenici s-a izbit în umărul lui și în loc de forțare s-a dat eliminare. Pentru Știința Municipal Dedeman Bacău urmează ultimul și cel mai important meci al anului din actuala ediție de campionat, duminică, 11 decembrie, de la ora 11, pe terenul campioanei HCM Constanța.

ȘTIINȚA: Laufceac (15 interv.), Tamaș (3 interv.) – Ghiță 12, Kurilenko 3, Dospinescu 3, Bondar 2, Păunică 2, Gurkovsky 1, Rotaru 1, Ramba 1, Iancu, Manea, B. Voica, Sipos, G. Bujor. Antrenor: Eliodor Voica.

POLI: Djuricin (10 interv.), Tcaciuc (1 interv.) – Fenici 6, Lela 6, Stan 3, Băiceanu 2, S. Ignat 2, Timofte 1, Mrakic 1, David 1, Hagiu, M. Ignat, Ursu. Antrenor: Nedeljko Vuckovic.

Un comentariu la „Cu multă suferință: Știința MD Bacău – Poli Timișoara 25-22 (11-10)”

  1. Pentru Știința Municipal Dedeman Bacău urmează ultimul și cel mai important meci al anului din actuala ediție de campionat, duminică, 11 decembrie, de la ora 11, pe terenul campioanei HCM Constanța.dar care din pacate si din lipsa de pricepere si interes ai unor conducatori ai clubului nu prea avem cum sa fim prezenti la constanta…

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.