Spre primăvara europeană: ASKÖ Linz-Steg – Știința Bacău 1:3 (-24, -23, 20, -14)


După marțea neagră a voleiului feminin românesc în cupele europene, cu înfrângerile pe linie ale echipelor Dinamo, Tomis și Unic, Știința Bacău a triumfat miercuri seara în Austria și a făcut un pas important spre optimile de finală ale Cupei CEV. N-a fost însă deloc ușor pentru elevele profesorilor Florin Grapă și Melu Manta, care s-au întrebuințat serios în primele trei seturi.

Primul set a fost la discreția băcăuanelor dar, la 24-20, ele au irosit 4 mingi de set și s-au impus în prelungiri, cu 26-24. Setul al doilea a avut o evoluție palpitantă a scorului, cu ambele echipe succedându-se la conducere, dar cu oaspetele mai lucide pe final când, de la 22-23, au punctat de 3 ori consecutiv și au făcut 2-0. Cel de-al treilea set a fost echilibrat până la al doilea time-out tehnic, după care, la 17-14, austriecele au făcut 4 puncte la rând și au luat un avans ce s-a dovedit decisiv pentru câștigarea setului, chiar dacă băcăuanele au salvat patru mingi de set.

Supărate pentru pierderea celui de-al treilea set, elevele lui Florin Grapă au apăsat până la fund pedala de accelerație încă din start, au făcut 5-0 și nu le-au dat nicio șansă austriecelor în setul al IV-lea, pe care l-au câștigat zdrobitor, la 14, după 21 de minute.
Singura echipă băcăuană participantă în cupele europene în acest sezon obține o victorie reconfortantă și își așteaptă săptămâna viitoare suporterii în număr cât mai mare pentru a sărbători calificarea în primăvara Cupei CEV.

3 comentarii la „Spre primăvara europeană: ASKÖ Linz-Steg – Știința Bacău 1:3 (-24, -23, 20, -14)”

  1. Bravo fetelor
    Ce putem zice , e printre singurele echipe bacauane , dc nu chiar singura care an de an se bate pentru titlul de campioni , joaca in cupele europene , si reprezinta acest oras cu mandrie. Pacat ca nu se investesc ceva mai multi bani pentru a fi campioane , pentru ca pana la urma si cu tomis si cu galatiul am pierdut din cauza ca ei au avut bani sa aduca fete din strainatate. Asta e!
    La cat mai multe succese fetelor si sper ca alaturi de mine sa fie cati mai multi suporteri la sala atat sambata in jocul cu Iasiul cat si miercuri cand ne vom bucura (sper eu) de o calificare.

  2. CORECT THUNDER . putina atentie din partea autoritatilor si cred ca vom fi cea mai buna echipa de volei fem din rom si ne putem bate de la egal la egal cu fortele din italia serbia si azerbaijan

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.