Avancronică: Viitorul Constanța – FCM Bacău (sâmbătă, ora 11)


FCM Bacău se pregătește de una din cele mai dificile partide din deplasare, împotriva formației patronate de Gheorghe Hagi. Una din principalele candidate la promovare, Viitorul Constanța a demonstrat o forță ofensivă deosebită pe propriul teren, înscriind 13 goluri în patru partide. Dobrogenii, care evoluează pe stadionul Orășenesc din Ovidiu, au înregistrat și un semi-eșec acasă, 2-2 cu codașa Gloria Buzău. Echipa dobrogeană va fi lipsită de aportul fundașului Larie, eliminat în etapa precedentă, în locul lui fiind probabilă utilizarea fostului elev al lui Gheorghe Poenaru, Nicolas Vajou.
La capitolul absențe, FCM Bacău îi are pe Lozneanu (suspendat), Apostu și Eudean (accidentați). Ghiță Poenaru și-a studiat temeinic viitorii adversari, a concluzionat că Viitorul e o echipă puternică, dar nu de netrecut. Iar ca un semn că această deplasare e tratată cu maximum de seriozitate, gruparea băcăuană a plecat la malul mării încă de miercuri.

Echipele probabile

Viitorul Constanța: Bolboaşă – Creţu, Vajou, Păcuraru, Turcu – Al. Lazăr, Onicaş, Cristocea – Chiţu, Vl. Rusu, V. Simion. Antrenor: Cătălin Anghel.

FCM Bacău: Stamatin – Mihălăchioae, Baciu, Ursu, Luncanu – Apostol, Taban, Întuneric, Doboș – Vraciu, Boghian. Antrenor: Gheorghe Poenaru.

Arbitru: Florin Marian Constantin (Popeşti Leordeni). Asistenți: Liviu Ciubotariu (Galaţi) și Marius Cristian Marchidanu (Brăila). Rezervă: Mirel Arghir (Galați). Observatori: Petre Radu și Alexandru Stici (ambii din București).

Celelalte meciuri ale etapei: Dunărea Galați – Dinamo II, Săgeata Năvodari – Delta Tulcea, Victoria Brănești – Gloria Buzău, Astra 2 Giurgiu – Callatis Mangalia, CF Brăila – Farul Constanța, CS Otopeni – CSMS Iași și FC Botoșani – FC Snagov.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.