Avancronică: Callatis Mangalia – FCM Bacău (sâmbătă, ora 11, live TV Neptun)


După ce a reușit în etapa trecută prima victorie din campionat, FCM Bacău pleacă la Mangalia pentru a obține primele puncte din deplasare. Callatis este și ea o nou-promovată, iar cele două echipe s-au întâlnit pe 29 iulie la Bacău, atunci când formația pregătită de Gheorghe Poenaru s-a impus cu 4-1. Cu siguranță că datele problemei vor fi cu totul altele sâmbătă, dar băcăuanii vin cu un moral bun după meciul de cupă pierdut în prelungiri la Brașov.
În precedentele două jocuri de pe teren propriu, Callatis a pierdut cu Delta Tulcea (1-2) și a învins cu 3-0 pe FC Snagov.
Formațiile probabile
Callatis Mangalia: Dragne – I. Florea, Floricel, Damian, Miron – Bardu, Kamara, Huzuneanu, Cojenel – Calagi, Ad. Crăciun. Antrenor: Marin Barbu.
FCM Bacău: Roca – Mihălăchioae, Lozneanu, Ursu, Luncanu – Apostol, Baciu, Întuneric, Doboș – Vraciu, Boghian. Antrenor: Gheorghe Poenaru.

Arbitru: Adrian Stănescu (Popești Leordeni – IF). Asistenți: Mircea Grigoriu (București) și Florin Vișan (Galați). Rezervă: Marcel Bîrsan (București). Observatori: Ion Cristea și Vasile Florea (ambii din București).

Celelalte meciuri ale etapei a VI-a din seria I a Ligii a II-a: Dunărea Galați – Săgeata Năvodari, Farul Constanța – Victoria Brănești, Dinamo II – FC Botoșani, Delta Tulcea – Astra 2 Giurgiu, CF Brăila – CSMS Iași, FC Snagov – Viitorul Constanța și Gloria Buzău – CS Otopeni.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.