Eliodor Voica: ”Echipa este pe un ușor trend ascendent și asta ne dă speranță”


După disputarea a trei turnee de verificare, în care rezultatele, dar și evoluția echipei Știința Municipal Dedeman Bacău au fost în creștere, am realizat un interviu cu antrenorul principal Eliodor Voica, despre starea echipei cu două săptămâni înainte de debutul campionatului.
Rep.: Cum a fost turneul de la Odorhei pentru Știința ?

Eliodor Voica: Eu cred că a fost un turneu excelent, având în vedere echipele care au participat, precum și progresia dificultății meciurilor. Echipa noastră a fost într-o ușoară evoluție, s-a văzut o ușoară creștere la anumite compartimente de joc, dar asta nu înseamnă că acum trebuie să ne împăunăm, fiindcă nu am câștigat Campionatul Mondial. A fost un turneu de pregătire și nimic mai mult.

Rep.: Care sunt compartimentele ce te mulțumesc și unde ar mai fi de lucru ?

E.V.: Compartimentele la care s-a văzut o ușoară evoluție ar fi, în primul rând, cel de la linia de 9 metri, îndeosebi finalizarea, apoi jocul rapid pe contraatac și faza a doua și repunerea rapidă. În ultimul rând, aș vrea să menționez apărarea, care a fost una destul de dificilă și mă bucur că sportivii au înțeles rolul fiecăruia în defensivă, drept pentru care aș putea să le mulțumesc, fiindcă merită.

Rep.: Ce poți să ne spui despre cei doi tineri împrumutați de la Centrul de Excelență, Grigoraș și Sandu?

E.V.: Nu trebuie să uităm că sunt doi sportivi tineri, ei au 18 ani. Sunt doi jucători de perspectivă și trebuie să li se acorde clemență și timpul necesar pentru adaptare. În momentul de față ei sunt noi la echipă, în curs de adaptare și așa cred că trebuie privite lucrurile. În momentul în care au intrat în teren, au confirmat pe alocuri, dar asta nu înseamnă că ei sunt titulari sau că vor fi excluși. Din punctul meu de vedere, și nu numai, au tot sprijinul pentru a se integra cât mai rapid.

Rep.: Poți estima în procente la cât la sută din potențial se află echipa acum ?

E.V.: Îmi este greu. În momentul de față, mai avem foarte mult de lucru, mai avem multe relații de joc de pus la punct, dar eu cred că echipa este pe un ușor trend ascendent și lucrul ăsta ar trebui să ne dea speranță. Când spun speranță, mă gândesc la campionat și la obiectivul nostru, respectiv câștigarea meciurilor și impunerea respectului prin muncă și rezultate.

Rep.: Fiindcă ai adus vorba de speranță, ați învins la Odorhei două din echipele de pe podiumul Ligii Naționale din sezonul trecut. Putem spera la un loc pe podium ?

E.V.: Este prematur să ne gândim la asta, dar nu înseamnă că nu trebuie să ne fixăm niște obiective. În momentul de față, echipa are nevoie de asamblare și de încredere, iar încrederea vine în primul rând prin succes. Dar, câștigarea acestor două meciuri împotriva echipelor de pe podiumul campionatului trecut, nu înseamnă că vom fi și noi acolo. Ne-am bucura enorm să se întâmple așa, însă noi suntem acum o echipă care aspiră la un loc pe podium, îmi doresc foarte mult să fim acolo, dar pentru asta trebuie să muncim.

Rep.: Se apropie echipa de ceea ce-ți dorești de la ea ?

E.V.: Sunt câteva aspecte pozitive, trebuie să recunosc, și le mulțumesc sportivilor pentru că se dăruiesc și fac lucrul acesta la fiecare antrenament. Dar, o mai spun o dată, numai prin muncă vom atinge ceea ce dorim cu toții, să dăm satisfacție suporterilor, investitorilor și tuturor oamenilor care sunt lângă această echipă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.