Nu e suficient să domini: Dinamo II București – FCM Bacău 2-0 (1-0)


FCM Bacău a pierdut partida disputată sâmbătă, pe stadionul ”Florea Dumitrache” din capitală, pe o vreme caniculară și un teren foarte denivelat. Chiar dacă au dominat prima repriză și au ratat două bune ocazii, prin Vraciu și Boghian, băcăuanii s-au văzut conduși la pauză, printr-un gol al lui Albert, pe o greșeală de marcaj la un corner.
Repriza secundă n-a însemnat decât o dominare sterilă a oaspeților, cărora le lipsește un mijlocaș de creație care să limpezească acțiunile de atac, iar dinamoviștii au dat lovitura decisivă pe contraatac, prin Stanca.
Băcăuanii pierd primul joc în deplasare din campionat și pentru trupa lui Gheorghe Poenaru urmează un meci dificil acasă, cu Delta Tulcea.

2 comentarii la „Nu e suficient să domini: Dinamo II București – FCM Bacău 2-0 (1-0)”

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.