FCM Bacău debutează în Liga a II-a contra Farului / Gheorghe Poenaru: ”Cine mai crede că, după program, are viață ușoară sau grea, se păcălește”


Federația Română de Fotbal a stabilit joi țintarul turului Ligii a II-a. Proaspăt revenită în eșalonul secund, FCM Bacău va avea parte de un adversar tare în prima etapă, atunci când va juca, pe teren propriu, cu Farul Constanța. ”Eu am spus de la început că suntem pregătiți să jucăm cu orice echipă, iar dacă așa au vrut sorții, trebuie să vedem ce-i de făcut pentru a câștiga. FCM Bacău are argumente suficiente ca să câștige orice meci. Sper să pășim cu dreptul în fața unui adversar bun, despre care am înțeles că și-a propus să promoveze, iar noi trebuie să ne vedem de treaba noastră, să muncim și să fim foarte atenți”, ne-a declarat antrenorul Gheorghe Poenaru.
Întrebat cum i se pare programul turului, tehnicianul băcăuan a răspuns: ”Cine mai crede că, după program, are viață ușoară sau grea, se păcălește, iar practica ne-a demonstrat lucrul acesta. Campioana Oțelul a jucat cu două nou-promovate și n-a luat decât un punct. La experiența pe care o am, știu că niciun meci nu este ușor și va trebui să facem față programului care s-a stabilit. Dacă aș fi avut puterea să fac eu programul, poate l-aș fi făcut altfel.”

Programul turului pentru FCM Bacău este următorul: etapa I – Farul Constanța (a), etapa a II-a – Dinamo II (d), etapa a III-a – Delta Tulcea (a), etapa a IV-a – Gloria Buzău (d), etapa a V-a – FC Snagov (a), etapa a VI-a – Callatis Mangalia (d), etapa a VII-a – CSMS Iași (a), etapa a VIII-a – CF Brăila (d), etapa a IX-a – Viitorul Constanța (d), etapa a X-a – CS Otopeni (a), etapa a XI-a – Astra Giurgiu (d), etapa a XII-a – FC Botoșani (a), etapa a XIII-a – Victoria Brănești (d), etapa a XIV-a – Săgeata Năvodari (a), etapa a XV-a – Dunărea Galați (d).
Campionatul Ligii a II-a la fotbal va începe sâmbătă, 20 august.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.