Milorad Krivokapic: ”Valoarea echipei noastre este peste nivelul Cupei Challenge din acest sezon”


Unul dintre cei mai valoroși jucători ai celor de la RK Cimos Koper este interul dreapta Milorad Krivokapic, fost coleg cu Adi Petrea la formația maghiară Pick Szeged. De altfel, Krivokapic l-a așteptat pe jucătorul Științei la hotel, întâmpinându-l cu apelativul ”șmechere”. Iată interviul pe care ni l-a acordat jucătorul lui Cimos Koper.
Rep.: De când nu l-ai mai văzut pe Adi ?

Milorad Krivokapic: Cred că au trecut de-acum 2 ani de când el a plecat de la Szeged. Nu mi se pare deloc schimbat, arată ca un adolescent.

Rep.: Te-a învățat ceva cuvinte românești ?

M.K.: Nu prea, mai degrabă a învățat el sârbește decât eu românește.

Rep.: Cum crezi că va fi meciul cu Știința Bacău ?

M.K.: Momentan, nu pot să spun mare lucru, fiindcă încă nu i-am văzut (interviul a fost realizat la ora 12.30 – n.n.). Tot ce știm despre adversarii noștri e că se află pe locul 7 în campionatul României. Dar, dacă e să judecăm după forma noastră și luând în considerare faptul că avem tot lotul valid, cred că ar trebui să ne calificăm în finală.

Rep.: Sperați să câștigați Cupa Challenge ?

M.K.: Da, eu cred că avem mulți jucători foarte buni și calitatea echipei noastre este peste nivelul Cupei Challenge din acest sezon.

Rep.: Ce rezultat ar fi bun pentru voi în meciul de sâmbătă ?

M.K.: Consider că diferența de goluri nu contează, fiindcă suntem în formă și, chiar dacă nu vom face un meci bun acasă, putem câștiga și în România. În orice caz, în meciurile de cupe europene e bine dacă învingi la o diferență mai mare de 5 goluri.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.