Ciprian Panait: ”Nu sunt un laș, nu plec de la SC Bacău”


Antrenorul Ciprian Panait s-a arătat foarte satisfăcut atât de faptul că echipa sa a reușit să înscrie după două etape de secetă, dar și de cifra zero din dreptul golurilor primite: După două meciuri în care nu am reușit să înscriem iată că apar astăzi in fața dumneavoastră bucuros de rezultat, joc și goluri. Sunt bucuros că am câștigat un meci greu, nu prin prisma valorii adversarului cât prin prisma jocului nostru din ultimele două etape. Aveam de luat o revanșă față de noi înșine, am demonstrat că ceea ce s-a intâmplat la Galați a fost un accident. Din păcate, au fost și astăzi momente când jucătorii mei, poate din cauza emoțiilor, a crispării, nu s-au exprimat așa cum mi-am dorit. Per total, ne-am îndeplinit obiectivul în meciul de astăzi. Sunt puțin îngrijorat din cauza accidentărilor, Ungureanu a făcut astăzi întindere iar ceilalți patru au șanse mici de recuperare.
În final, antrenorul SC-ului a ținut să facă o serie de precizări cu privire la unele zvonuri care susțin că ar pleca de la echipa băcăuană: ”Mi-aș permite să extrapolez puțin fiindcă sunt dezamăgit de ceea ce se încearcă să se inducă opiniei publice în ultima perioadă. Doresc să punctez încă o dată: noi, Sport Club Bacău, avem drumul nostru, nu supărăm pe nimeni în acest oraș și doresc să-i asigur pe cei care sunt lângă echipă că eu voi rămâne aici fiindcă nu sunt un laș. Am venit să creez ceva, iar in clasament se văd roadele. Voi lucra în continuare cu și mai multă dăruire, cu și mai multă pasiune iar răutățtile îndreptate spre mine nu mă vor face să imi abandonez meseria. Se insinuează că echipa Sport Club va dispărea. Eu vă spun că de la meci la meci această echipă crește. Iar cei care nu fac decât să pună presiune pe echipa noastră vor primi din partea noastra reacția inversă.”

2 comentarii la „Ciprian Panait: ”Nu sunt un laș, nu plec de la SC Bacău””

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.