Deloc fericit după cele două înfrângeri ale echipei sale în semifinalele Diviziei A1, antrenorul Unicului a făcut haz de necaz, dar a și atras atenția asupra unor deficiențe apărute în formația pietreană. ”După primele două meciuri, a câștigat echipa mai bună. Dacă marți vom fi într-o stare psihică bună, vom încerca să facem un meci bun, pe care să-l câștigăm și atunci vom mai avea șanse. În caz contrar, toate atu-urile vor fi de partea băcăuanelor care, pe bună dreptate, nu văd de ce n-ar câștiga campionatul,” a declarat Marian Constantin. Întrebat pe cine ar prefera în finală, dacă ar obține calificarea, antrenorul Unicului a spus: ”Noi suntem cu un pas în finala mică, pe care putem s-o câștigăm, suntem foarte aproape să ajungem în finala mică. Chiar nu contează viitoarea adversară, important e să jucăm, să lăsăm chestiuni de genul sunt frumos, sunt nu știu cum. În sala de sport, trebuie să transpiri, să curgă sânge, iar după asta vin și rezultatele.”