Gheorghe Poenaru:”Cred că rezultatul ne scutește de orice comentarii”


La finalul partidei încheiată cu victoria categorică a echipei gazdă, Gheorghe Poenaru s-a declarat mulțumit mai mult de evoluția jucătorilor săi decât de scor, neexistând dubii privind câștigătoarea acestei partide. „Cred că rezultatul ne scutește de orice comentarii. Eu sunt mulțumit de modul în care s-a prezentat echipa, dând dovadă de seriozitate. Eu le-am cerut în mod expres jucătorilor, după meciul cu Sport Club, să pregătim cum trebuie acest meci pentru că minuni s-au mai văzut în fotbal, doar că nu-mi doream să se întâmple la noi. Așa cum s-a văzut, echipa a început bine jocul, am marcat repede iar jocul a curs într-o singură direcție. Sigur că diferența de goluri putea fi și mai mare însă nu acesta a fost obiectivul,” a spus antrenorul lui FCM Bacău.
Referitor la pasul greșit făcut de Sport Club pe terenul Otelului II Galați, Gheorghe Poenaru nu a putut să nu-și manifeste satifacția. Totuși a ținut să reamintească faptul că, în opinia lui, promovarea se va juca până în ultima etapă și că echipa sa va depinde doar de rezultatele pe care le va obține. „Sigur că mă bucură, în contextul în care etapa trecută aș putea spune că au scăpat de înfrângere. Faptul că nu ne-au putut învinge etapa trecută și-a pus amprenta asupra psihicului lor, astfel că au avut o evoluție care să nu-i mulțumească. Eu continui să cred că promovarea se va juca până în ultima etapă și așa cum am afirmat săptămâna trecută consider că noi depindem de rezultatele noastre.”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.