Din păcate, deși miercuri seara ØIF Arendal dispută un meci de campionat foarte tare, cu a doua clasată, Elverum, gruparea băcăuană nu are niciun trimis în Norvegia, iar partida nu este televizată. Vă oferim în continuare o prezentare a viitoarei adversare a Științei Municipal Dedeman Bacău în sferturile de finală ale Cupei Challenge, așa cum a fost realizată chiar de un jurnalist norvegian pentru Bacăul Sportiv.
ØIF este un club din orașul Arendal, cu o populație de 40.000 de locuitori, situat în provincia Aust-Agder, din sudul Norvegiei. Până în anul 2008, echipa a făcut naveta între primele două eșaloane, asta până la sosirea fostului antrenor al naționalei Norvegiei, Leif Gautestad. De la începutul mandatului său, ØIF Arendal a trecut de la stadiul de ”fabrică de talente” la statutul de club solid, care evoluează la un nivel înalt în competiția internă. Leif Gautestad a promovat echipa în eșalonul de elită din primul an, iar în sezonul următor ØIF Arendal a încheiat pe locul 4 în prima divizie norvegiană. Aceeași poziție este ocupată și în prezent de echipa din Arendal, după disputarea a 17 etape. Antrenorul Leif Gautestad a făcut adevărate minuni cu un colectiv tânăr, propulsând mai mulți jucători către echipele naționale ale Norvegiei. Astfel, extrema dreaptă Sondre Paulsen (22 de ani) a participat la Campionatele Mondiale din Suedia, de la începutul anului. De asemenea, Svenn Erik Medhus și Eirik Heia Pedersen fac parte din naționala ”B” a Norvegiei.
În tururile precedente ale Cupei Challenge, ØIF Arendal a eliminat formațiile Bahcesehir Koleji (Turcia) și RD Slovan Ljubljana (Slovenia), toate cele patru meciuri disputându-se în Norvegia, în Nedenes Hall. Asistența la partidele disputate acasă de formația norvegiană variază între 400 și 900 de spectatori, ØIF Arendal fiind considerată o echipă redutabilă pe teren propriu. În prezent, viitoarea adversară a Științei traversează o perioadă fastă, fiind neînvinsă de 11 meciuri. Interesant e faptul că handbaliștii norvegieni nu sunt profesioniști, fiecare dintre ei având alte servicii în afara sportului.
(Jon Andreassen – Agderposten)
Foto: agderposten.no