Ştiinţa Bacău a pierdut derby-ul seriei A a ligii secunde la handbal feminin, tinerele handbaliste băcăuane fiind depăşite de o echipă mult mai experimentată, cu o medie de vârstă de peste 30 de ani. Nu-i mai puţin adevărat că, pe alocuri, arbitrele Anamaria Duţă şi Diana Florescu au dat câte-o mână de ajutor ploieştencelor dar nu aceasta e cauza înfrângerii echipei băcăuane, fiindcă nu Duţă şi Florescu au greşit o mulţime de pase sau au aruncat la nesfârşit în blocajul advers.
Ştiinţa a intrat foarte bine în meci şi a condus timp de 20 de minute, după care a intervenit „tradiţionala”, inexplicabila şi eterna cădere, gazdele nu au înscris timp de 8 minute, iar ploieştencele au preluat conducerea şi nu au mai cedat-o până la final.
A existat un moment în care băcăuanele ar fi putut întoarce soarta jocului, în minutul 49 când, la 21-24, Vântu a irosit un contraatac iar după aceea arbitrele au anulat aiurea un gol al Laurei Chiper (cea mai bună de pe teren). S-a făcut 22-24, dar abia în minutul 54, după care experienţa oaspetelor şi-a spus cuvântul şi se poate spune că echipa ploieşteană a cam scăpat în câştigătoare a seriei.
Evoluţia scorului: 3-2 (4), 8-5 (14), 11-9 (20), 11-14 (26), 14-16 (pauză), 15-18 (37), 18-23 (45), 18-21 (43), 22-24 (54), 24-27 (final).
ŞTIINŢA: Angheluţă – Chiper 11, Matei 4, Amoagdei 4, Ilişescu 3, Vântu 2, Burghel, Chelaru, Roşu, Cîlici, Vâlcu. Antrenori: Ion Arsene şi Costel Oprea.
CSM Ploieşti: Tănase, Buzilă – Zavragiu 7, Moroianu 7, Ştefan 6, Dospin 3, Ruscior 2, Alexandrescu 2, Bidaşcu, Nica. Antrenor: Gheorghe Ionescu.
Domnule, imi place cum ,,combati”, dar se cunoaste ca esti doar jurnalist. Am fost in sala alaturi de fiica mea, eleva in clasa a IV-a, la grupa de minihandbal, daca pot spune asa. Ea, copila ce este in grupa de handbal din septembrie anul trecut, m-a combatut zicind ca ale noastre au ratat 8-9 atacuri consecutive. Ei, ce ziceti? Are deptate Ioana mea.Parerea mea este ca presiunea este domnul Arsene, care nu stie sa aseze in teren 6 jucatoare; azi a nimerit-o cu portarul. In rest greseli de arbitraj si ratari de m-au imbolnavit.