În week-end reîncepe minifotbalul


În data de 19 februarie se vor relua întrecerile Campionatului Judeţean de Minifotbal de la Bacău. După o pauză de 2 luni, împătimiţii minifotbalului din Bacău sunt aşteptaţi să reia cursa în vederea desemnării echipelor care vor reprezenta anul acesta Bacăul la turneele finale. O alta miză în acest an pentru practicanţii de minifotbal o reprezintă echipa naţională, Bacăul având anul trecut deja doi jucători convocaţi în prima reprezentativă a României la minifotbal, Ionuţ Pricope şi Sorin Ghiuş.
Revenind la campionat, returul se anunţă unul foarte antrenant, în acest moment clasamentul este dominat de Grafit, la 5 puncte distanţă de locul 2, ocupat de Petromold. La fel de strânsă este situaţia şi cu celelalte echipe care vin tare din urmă pentru a-şi asigura un loc în play-off-ul competiţiei, în urma căruia se va desemna şi clasamentul final al campionatului de la Bacău.
„Campionatul e deja la jumătatea sa, astfel încât nu putem să vorbim încă de o favorită care să-şi fi revendicat deja titlul. Este adevărat că Grafit domină campionatul în acest moment, dar jocurile nu sunt încă făcute, mai mult decât atât se anunţă deja un retur foarte disputat. Pentru 2011, le doresc tuturor participanţilor să rămână în aceeaşi notă de sportivitate, iar echipele care ne vor reprezenta la turneele finale de anul acesta să urce pe podium, mai ales că am avut doi jucători convocaţi la lotul naţional care au avut o prestaţie remarcabilă în adjudecarea titlului de campioni europeni pentru România”, ne-a declarat Gheorghe Burleanu, managerul general al campionatului de la Bacău.
Superliga I: CLASAMENT
1. GRAFIT SOCCER INVEST 13 13 0 0 100-29 39
2. PETROMOLD 13 11 1 1 97-28 34
3. LEGENDELE 14 9 0 5 58-28 27
4. NEVILA ONESTI 14 9 0 5 60-44 27
5. GIM SPORT 13 8 0 5 58-51 24
6. EXPRESS 12 7 0 5 72-50 21
7. X-CARP 13 6 2 5 49-39 20
8. FC AMATORII 14 6 2 6 52-78 20
9. FC CORIOLAN 14 6 0 8 53-68 18
10. FC NORDULUI 13 5 1 7 49-79 16
11. ZIMBRU 14 5 0 9 52-68 15
12. METROREX 14 4 1 9 41-69 13
13. BAUDEMAN 14 2 2 10 41-70 8
14. ROCHDALE 13 2 2 9 41-77 8
15. FC SPARTANII 14 1 3 10 33-78 6

Superliga a II-a: CLASAMENT

1. FC SPARTAK 10 8 0 2 75-35 24
2. ARENA CLUB 10 7 0 3 70-39 21
3. DEY ŞERBĂNEŞTI 9 7 0 2 63-42 21
4. TECHNOMARKET 9 5 0 4 46-29 15
5. FAIR-PLAY 10 4 2 4 57-49 14
6. FC IZVOARE 9 4 1 4 25-33 13
7. BAMBUS 10 3 1 6 32-55 10
8. FC STARS 10 2 2 6 34-74 8
9. ANL BACAU 06 9 0 0 9 27-73 0

(sursa: www.campionateminifotbal.ro)

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.