Atât s-a putut: Ştiinţa Bacău – Igtisadchi Baku 0:3 (22-25, 23-25, 17-25)


Ştiinţa Bacău n-a izbutit să răstoarne calculele hârtiei în partida cu Igtisadchi Baku, deşi voleibalistele băcăuane s-au ridicat în destule momente la nivelul mult mai bine cotatelor lor adversare. Astfel, începutul de meci a fost halucinant, Ştiinţa intrând la primul time-out tehnic cu 8-1, moment din care oaspetele şi-au revenit puţin câte puţin, preluând conducerea cu 15-14. Băcăuanele au izbutit să întoarcă din nou rezultatul, au avut 20-18, scor la care, pe serviciul ridicătoarei germane Weiss, echipa azeră a punctat de 5 ori consecutiv, datorită în special erorilor de preluare comise de elevele lui Florin Grapă. De la 20-23, echipele au punctat pe rând pe serviciul adversarelor, formaţia azeră adjudecându-şi primul set.
Cel de-al doilea set a început cu Igtisadchi la timonă (1-4, 8-12), însă Ştiinţa a revenit spectaculos şi a avut din nou avans pe final: 22-20 şi 23-22. La 23 egal, s-a consumat un nou moment psihologic, atunci când atacul Tayyibei Haneef-Park ieşea în out, însă mingea a întâlnit-o pe traseu pe Ramona Elisei şi mingea de set a revenit oaspetelor, în loc să aparţină Ştiinţei. Igtisadchi a izbutit să-şi valorifice mingea de set, pe serviciul aceleiaşi excelente Weiss şi s-a făcut 0-2.
Ultimul set a fost la discreţia multinaţionalei din capitala Azerbaidjanului, voleibalistele băcăuane acuzând şocul pierderii la limită a primelor două seturi, astfel încât Igtisadchi a câştigat în trei seturi la Bacău, luând o opţiune decisivă pentru calificarea în sferturile Challenge Cup.
În pofida diferenţei evidente de valoare, impresia a fost că voleibalistele Ştiinţei ar fi putut câştiga măcar un set, dar greşelile individuale în momente decisive au dus la rezultatul final înregistrat miercuri seara.
În privinţa publicului, deşi mai numeros ca altădată, o parte a acestuia s-a dovedit mult prea exigent cu echipa băcăuană, sancţionând prea prompt anumite greşeli ale gazdelor, fără a fi la fel de entuziaşti la realizările aceloraşi jucătoare.

ŞTIINŢA: Polishchuk, Herlea, Faleş (Niţulescu), Purice (Iosef), Elisei, Bunea. Libero – Manu. Antrenor: Florin Grapă.

IGTISADCHI: Weiss (Castiglione), Blom, Fernandez Conte, Haneef-Park (Wing), Lehtonen, Milos. Libero – Sano. Antrenor: Jan de Brandt.

Arbitri: Ljubomir Globacnik (Slovenia) şi Tajana Kramar Sandl (Croaţia).

Spectatori: 800.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.