Ştiinţa a încheiat cantonamentul cu o victorie în amicalul cu CSU Suceava


Handbaliştii de la Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău a încheiat cantonamentul montan de o săptămână de la Piatra Neamţ cu un joc de pregătire în compania colegei de Ligă Naţională, CSU Bucovina Suceava. Antrenorii Gabriel Armanu şi Leonard Bibirig au rulat toţi jucătorii pe care i-au avut la dispoziţie, în formaţia băcăuană evoluând şi cinci dintre componenţii echipei de juniori I. Tabela sălii din Piatra Neamţ nu a fost pornită dar, conform celor prezenţi la meci, la capătul celor trei reprize a câte 30 de minute, victoria a revenit echipei băcăuane. În afara celor patru internaţionali de tineret, de la Ştiinţa a absentat şi Costel Manea, din cauza unei inflamaţii la tendon. La final de cantonament, l-am rugat pe antrenorul Gabriel Armanu să sintetizeze perioada de pregătire de la Piatra Neamţ.
„Consider că suntem pe drumul cel bun, iar băieţii s-au adaptat foarte bine la cerinţele staff-ului tehnic. N-au făcut niciun fel de rabat şi aş putea spune că a fost unul din cele mai reuşite cantonamente de până acum şi sper să se vadă asta şi în rezultate. Cât despre meciul cu Suceava, am rulat tot lotul şi nu ne-a interesat scorul, de altfel nici n-am ţinut evidenţa. Vreau să remarc că am avut o doua repriză foarte bună, pe care am câştigat-o la o diferenţă consistentă şi în care adversarii au înscris doar de şase ori. În orice caz, rezultatul nu poate fi relevant, fiindcă şi Suceava a rulat tot lotul, am căutat mai mult să alergăm, să vedem mai multe variante. Unul din aspectele pozitive este acela că Ionuţ Ramba a înscris un gol, s-a apărat bine, el fiind folosit 20-25 de minute, timp în care nu a acuzat niciun fel de probleme medicale.”
În week-end, Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău are programate două meciuri de pregătire: sâmbătă, de la 11.00, la Suceava, cu CSU, iar duminică, de la aceeaşi oră, la Bacău, cu divizionara secundă HC Vaslui.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.