Marţi şi miercuri, echipa de handbal feminin Ştiinţa Bacău participă la un turneu amical organizat de colega de serie din Divizia A, CSM Ploieşti. La competiţie mai participă, în afara echipei organizatoare şi a Ştiinţei, Rapid CFR Bucureşti şi formaţia de Liga Naţională HCM Buzău.
În primul meci al turneului, Ştiinţa Bacău a evoluat împotriva echipei gazdă, pierzând cu 30-32 (15-16). Pentru echipa antrenată de Ion Arsene au marcat: Chiper 10, Matei 4, Burghel 4, Amoagdei 3, Vîntu 2, Niga 2, Cîlici 2, Ababei 2 şi Ilişescu 1.
În cel de-al doilea joc al competiţiei, handbalistele băcăuane au cedat din nou la limită, de data aceasta în faţa echipei din prima ligă HCM Buzău, scor 34-35 (14-15). În acest meci, marcatoarele Ştiinţei au fost: Matei 9, Chiper 8, Burghel 5, Amoagdei 4, Vâlcu 2, Vântu 2, Ilişescu 2 şi Ciurariu 2.
„Au fost două partide în care echipele au condus pe rând, din păcate le-am pierdut pe amândouă pe final. Eu sunt tare mulţumit de evoluţia fetelor, nu trebuie să uităm că majoritatea sunt crude, trebuie să avem răbdare. În orice caz, consider că acest turneu e foarte util, dată fiind prezenţa unor echipe serioase”, ne-a declarat antrenorul Ion Arsene.
Miercuri dimineaţă, în ultimul meci, Ştiinţa Bacău a întâlnit echipa antrenată de fosta internaţională Simona Gogârlă, Rapid CFR Bucureşti, în faţa căreia a cedat cu 33-34, după ce la pauză băcăuanele conduceau cu 20-16. Golgetera echipei în ultimul joc a fost Laura Chiper, autoare a 12 goluri.
Mulţumim pentru sprijin colegilor de la Handbalvolei.ro.
Matematica….pseudoziaristilor !!!
daca in primele doua jocuri a marcat 10+8=18 goluri !!!
Cum a castigat titlul de golgeter cu…12 goluri??
doar la shpritzuri cu pseudoziarist !!!!
Mă tem, dragul meu, că tu ai fost victima shpritzurilor, din moment ce nu ai văzut că scrie „golgetera echipei în ultimul joc”. Mulţi Ani şi voie bună !