Victor Vartic: „Cea mai mare dorinţă a mea e să devin campionul României la juniori”


Una dintre cele mai spectaculoase mutări din handbalul autohton a fost făcută, în vară, de clubul Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău, care a legitimat in corpore naţionala de juniori a Republicii Moldova. Înscrisă în campionatul naţional de juniori I, echipa pregătită de Nicolai Gomeniuc defilează în seria A, având o medie de peste 40 de goluri înscrise pe meci. Unul dintre cei mai talentaţi handbalişti veniţi la Bacău de peste Prut, despre care cu siguranţă că vom mai auzi, este centrul Victor Vartic – Vitea pentru prieteni, care a acordat Bacăului Sportiv primul său interviu din cariera de handbalist.
Rep.: Ce a insemnat pentru tine venirea in Romania ?
Victor Vartic : Venirea mea în România a însemnat adevăratul început al carierei mele de handbalist profesionist.
Rep.: Cum te-ai adaptat în Bacău ?
V.V.: Bine, sunt mulţumit de ceea ce am găsit aici şi pot spune că totul este în regulă.
Rep.: Ce părere ai de nivelul handbalului din România ?
V.V.: Este mult mai puternic decât în Moldova, se joacă mai în viteză şi beneficiază de o mai mare susţinere financiară.
Rep.: Crezi ca o să câstigaţi o medalie la campionatul de juniori sezonul acesta ?
V.V.: Vom face tot posibilul şi lucrăm foarte mult pentru asta. Eu cred că putem să câştigăm o medalie la campionatele naţionale. Anul trecut nu ni s-a dat voie să participăm la turneul semifinal şi asta ne motivează şi mai mult.
Rep.: Care e handbalistul tău preferat de la Ştiinţa Bacău ?
V.V.: Ionuţ Rotaru. Cred că e cel mai bun handbalist al Ştiinţei, are viteză, vede foarte bine terenul.
Rep.: Dar din handbalul internaţional ?
V.V.: Nikola Karabatic.
Rep.: Cu cine dintre colegii români alături de care ai jucat în Divizia A te înţelegi cel mai bine ?
V.V.: Cu Mihai Bujor. La meciul cu Focşaniul ne-am simţit foarte bine unul pe celălalt în teren. Şi aş mai vrea să spun că, dintre colegii moldoveni, mă înţeleg foarte bine cu Anatoli Bulov, extrema stângă.
Rep. : Ce îţi doreşti pentru anul 2011 ?
V.V.: Să luăm primul loc la campionatul de juniori, asta e cea mai mare dorinţă a mea.
Foto: stiintahandbal.ro

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.