Cu câteva zile înainte de prima manşă a 16-imilor de finală ale Cupei Challenge la handbal masculin pe care Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău o va susţine în Belgia, team-managerul echipei belgiene Initia Hasselt a acceptat să răspundă câtorva întrebări adresate de Bacăul Sportiv.
Rep.: Ce aşteptări aveţi de la dubla manşă cu Ştiinţa Bacău ?
Jef Gaens: Sperăm ca dubla manşă să fie dominată de sportivitate şi mai sperăm ca această întâlnire să fie una interesantă pentru echipa noastră.
Rep.: Aţi reuşit să vedeţi vreo înregistrare cu echipa din Bacău ?
J.G.: N-am reuşit decât să vedem câteva filmuleţe scurte pe Youtube.
Rep.: Din ce aţi reuşit să vedeţi ori să auziţi, există vreun jucător al echipei române căruia ar trebui să-i acordaţi o mai mare atenţie ?
J.G.: E greu de spus, aş spune mai degrabă că trebuie să acordăm atenţie întregii echipe române.
Rep.: Ce rezultaţi speraţi să obţineţi în meciul de la Hasselt ?
J.G.: Eu sper să obţinem o victorie.
Rep.: Care credeţi că ar fi punctele forte ale echipei dumneavoastră ?
J.G.: Cred că entuziasmul tinerei noastre echipe. Avem jucători cu vârste cuprinse între 19 şi 28 de ani, media de vârstă fiind de 22,7 ani.