Magicianul Kiuţă revine pe „Letea”


Comisia Centrală a Arbitrilor a comunicat delegările pentru partidele etapei a XI-a din Liga a III-a la fotbal. Foarte interesantă e delegarea braşoveanului Mihai Kiuţă la meciul S.C. Bacău – FCM Oneşti. Arbitrul respectiv revine după 6 săptămâni pe stadionul „Letea”, el conducând, pe 24 septembrie, partida dintre Sport Club Bacău şi Oţelul II Galaţi. Atunci, prezenţa fluieraşului de sub Tâmpa a avut efecte malefice asupra jurnaliştilor prezenţi la meci, în condiţiile în care el a notat în raportul de joc alte schimbări decât văzuseră ziariştii. Cum tabela de pe „Letea” nu e funcţională, să sperăm că revenirea lui Kiuţă la Bacău nu va face cumva ca presa să vadă un rezultat, iar el să consemneze altul în documentele oficiale. Faţă de jocul din septembrie, asistenţii vor fi alţii, Kiuţă urmând să fie ajutat de concitadinul său Dragoş Ilie şi de Imre-Laszlo Bucsi (Sf. Gheorghe).
Cel de-al doilea meci care se va disputa în Bacău, cel dintre FCM şi Aerostar, a fost încredinţat unei brigăzi bucureştene, avându-l la centru pe Adrian Kiriţă, împreună cu asistenţii Daniel Dumitriu şi Nicolae Harbuzariu.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.