Minifotbal: Şi portarii înscriu câteodată


O noua etapă disputată în Campionatul de Minifotbal al Municipiului Bacău. O etapă care a trecut cu bine botezul unei furtuni torenţiale, la capătul căreia, udaţi până la piele dar la fel de vioi, sportivii amatori care îşi dispută întâietatea în cele două divizii ale competiţiei, au fost multumiţi de efortul depus şi, de ce nu, de rezultatele obţinute.
Sâmbătă au avut loc meciurile din liga a II-a, care au adus faţă în faţă formaţii ambiţioase. Chiar dacă miza de joc este cu totul alta decât în cazul echipelor din prima ligă, fotbaliştii care luptă, anul acesta, pentru promovarea în prim planul competiţiei au încins o nouă rundă de meciuri pasionante. Cum a fost, de pildă, victoria cu 8-2 a echipei FC Bambus, în disputa cu ANL-iştii. Un meci mult mai echilibrat decât o arată scorul, dar în care Bambus a fost mai pragmatică şi mai tăioasă în atacurile frumoase pe care le-a purtat pe tot parcursul partidei. Portarul de la ANL, Costel Aparaschivei, a fost desemnat jucătorul meciului.
În celelalte două partide din cadrul celei de-a 4 etape a ligii secunde, Izvoare a reuşit să învingă în extremis, cu 4-3, pe FC Stars (jucătorul meciului fiind desemnat Daniel Bibire), iar Technomarket a bătut cu 6-2 echipa Fair Play. Jucătorul meciului: Marcel Manole.
În clasament, Bambus conduce cu 10 puncte, urmată de FC Izvoare, cu 9 puncte.

Sâmbătă seara, pe nocturnă, a debutat etapa a 5-a a primei ligi băcăuane, etapa care s-a încheiat duminică, aproape de miezul noptii. Managerul general al competiţiei din municipiul de pe Bistriţa, cunoscutul fotbalist Gheorghe Burleanu, consideră că meciul etapei a fost cel dintre Coriolan şi Rochdale. „Cu şapte minute înainte de finalul partidei, scorul era de 4-2 pentru Coriolan. Ei bine, în aceste ultime minute, a plouat cu goluri, Rochdale învingând cu 6 la 5. Cei de la Rochdale au profitat, este adevărat, şi de galeria venită special ca să îi ambiţioneze… soţii, prieteni, şi iată că fotbaliştii şi-au răsplatit cum se cuvine susţinătorii.” Jucătorul acestui meciul Sorin Crăciun.
Un alt meci interesant a fost cel dintre Strong şi X Carp. „Un meci foarte frumos, decis de golul lui Sabin Adrian, care a pus capacul pe încercarea echipei Strong de a egala”, a declarat Gheorghe Burleanu. Scor final, 3-1 pentru X Carp, cu o menţiune pentru autorul ultimul gol, dar şi pentru Florin Romaşcanu, care a marcat şi el printr-o execuţie tehnică foarte reuşită.
Legendele au învins cu 7-5 formaţia Express, după un meci disputat pe ploaie, şi în care recitalul a fost dat de Cătălin Bracău, marcator a 3 goluri, şi de Adrian Andrieş, un tânăr de mare talent.
Campioana Grafit a dat un nou recital, zdrobind cu 8-1 formaţia FC Nordului. Autor a trei goluri, Gabi Bojescu s-a dovedit din nou drept un excelent coordonator de joc, capabil să lege apărarea şi atacul într-un mod nu numai eficient ci şi inteligent, dovadă că nicio echipă nu-i „citeşte” deocamdată stilul. Interesant de remarcat mai este şi faptul că portarul Gabriel Coşa nu numai că a apărat foarte bine, ci a şi… marcat un gol.
În clasament, alături de Grafit, pe podium se află Legendele (ambele cu maximum de puncte, 15) şi Petromold, cu 13 puncte.

Superliga I: Rezultatele etapei V:
Echipa Echipa Rezultat
(jucătorul meciului)
STRONG TEAM X-CARP 1 – 3 (Sabin Adrian)
FC CORIOLAN ROCHDALE 5 – 6 (Sorin Crăciun)
PETROMOLD FC AMATORII 8 – 1 (Gheorghe Botezatu)
NEVILA ONESTI FC ANONIMII 6 – 4 (Eduard Stupu)
EXPRESS LEGENDELE 5 – 7 (Cătălin Bracău)
METROREX BAUDEMAN 4 – 1 (Ionuţ Mocanu, Marian Gurău)
GIM SPORT AFEZAM 9 – 3 (Adi Gondac)
FC NORDULUI GRAFIT SOCCER INVEST 1 – 8 (Gabi Bojescu)

Superliga I: CLASAMENT
Mj V E I Gi – Gp Pct
1. GRAFIT SOCCER INVEST 5 5 0 0 43-10 15
2. LEGENDELE 5 5 0 0 32-11 15
3. PETROMOLD 5 4 1 0 36-9 13
4. EXPRESS 5 4 0 1 39-19 12
5. STRONG TEAM 5 3 0 2 26-22 9
6. NEVILA ONESTI 5 3 0 2 19-18 9
7. FC NORDULUI 5 2 1 2 15-21 7
8. METROREX 5 2 1 2 18-26 7
9. GIM SPORT 4 2 0 2 22-16 6
10. FC CORIOLAN 5 2 0 3 21-31 6
11. X-CARP 5 1 2 2 15-20 5
12. FC AMATORII 5 1 1 3 14-26 4
13. ROCHDALE 4 1 1 2 10-23 4
14. FC ANONIMII 5 0 1 4 12-32 1
15. AFEZAM 5 0 0 5 17-34 0
16. DEDEMAN 5 0 0 5 11-32 0

Superliga a II-a: CLASAMENT
Mj V E I Gi – Gp Pct
1. BAMBUS 4 3 1 0 20-12 10
2. FC IZVOARE 4 3 0 1 13-10 9
3. TECHNOMARKET 4 2 0 2 17-12 6
4. FC STARS 4 1 2 1 12-11 5
5. ANL BACAU 06 4 1 0 3 9-18 3
6. FAIR-PLAY 4 0 1 3 10-18 1

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.