Mai greu decât o arată scorul: FCM BACĂU – CS PANCIU 2-0 (1-0)


Gheorghe Poenaru nominalizase formaţia din Panciu printre echipele redutabile ale seriei I din Liga a III-a, iar jocul de pe „Municipal” i-a dat dreptate. La fel de adevărat este, însă, faptul că şi jucătorii băcăuani şi l-au făcut greu, asta pentru că, în minutul 11, după o centrare a lui Doboş, Vraciu a reluat cu călcâiul pe lângă poartă din 4 metri, în loc să pună latul pentru un gol sigur. Oaspeţii au ieşit încet-încet la joc, din ce în ce mai curajoşi, iar în minutul 38, ex-băcăuanul Sascău a avut o acţiune periculoasă pe flancul stâng, însă şutul său în diagonală a fost reţinut de Stamatin.
Primul gol a căzut în minutul 41, după un corner contestat de oaspeţi, când Doboş a centrat precis pentru lovitura imparabilă de cap a lui Vraciu, din 8 metri.
Repriza secundă a început într-un ritm mai lent, cei de la Panciu au avut momentele lor de dominare, însă fără a-şi crea faze periculoase de poartă. În minutul 60, Gheorghe Poenaru l-a introdus pe Menghia, jocul băcăuanilor s-a mai iuţit şi, în minutul 67, balonul a circulat pe traseul Menghia – Doboş – Lipovanu, acesta din urmă înscriind din careu cu un şut puternic la colţul scurt.
Victorie meritată, obţinută cu destulă trudă, iar FCM Bacău şi-a mai trecut în cont 3 puncte foarte importante.
FCM BACĂU: Stamatin – Mihălăchioaie, Lozneanu, Ursu, Codreanu – Huiban (min. 51 Lipovanu), Taban (min. 60 Menghia), Apostol (min. 80 Apostu), Doboş – Vraciu, Boghian (min. 68 Curiliuc). Antrenor: Gheorghe Poenaru.
CS PANCIU: Ionel – Stanciu, Bozean, Hanga, Mihai – Balaban, Bâra, Duţu, Stoian (min. 44 Gălăţeanu) – Sascău (min. 53 Dobrescu), Radu (min. 68 R. Marin; min. 86 Cioran). Antrenor: Sorin Haraga.
Arbitru: Attila Balint. Asistenţi: Attila Szabo şi Zoltan Simo (toţi din Odorheiu Secuiesc). Observatori: Sorin Boca (Iaşi) şi Florin Craioveanu (Bucureşti).
Spectatori: 200.

Un comentariu la „Mai greu decât o arată scorul: FCM BACĂU – CS PANCIU 2-0 (1-0)”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.