Declaraţii după amicalul Ştiinţa Bacău – CSU Suceava


Conform aşteptărilor, antrenorul principal al formaţiei sucevene era satisfăcut de prestaţia elevilor săi în partida de pregătire de la Bacău: „Având în vedere perioada în care ne aflăm, sunt mulţumit în primul rând de condiţia fizică pe care o au băieţii. Mai avem mult de muncă până la începerea campionatului, mai ales pe faza de apărare şi pe atac, precum şi integrarea noilor veniţi la echipă – Ciubotariu, Pancu, Ilieş şi Purice. Cu toate acestea, repet, la momentul la care ne aflăm, sunt foarte mulţumit de felul în care se prezintă jucătorii mei”, a declarat Leonard Bibirig.
De partea cealaltă, Gabriel Armanu a ţinut să amintească punctele nevralgice ale echipei sale: „Ca plusuri, pot să menţionez faptul că am reuşit să ducem destul de repede mingea în atac. Minusurile au fost, însă, mai multe astăzi, poate şi datorită antrenamentelor fizice de luni şi marţi. E bine că a venit acest duş rece, dacă e să privim rezultatul, dar am greşit foarte mult la nivel individual, în relaţia unu la unu cu portarul, pasele greşite, la adversar şi, mai ales, lucrul pe care doresc să-l corectez cât mai repede, replierea în apărare. Jucătorii trebuie să facă acest lucru cât mai repede, fiindcă e un lucru care ţine doar de ei, doar de cât de mult vor să-şi ajute echipa”, a spus antrenorul principal al Ştiinţei Bacău.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.