Speranţa moare ultima


Deşi a retrogradat la doar un sezon de la revenirea în Liga Naţională de handbal feminin, Ştiinţa Bacău mai are de doi bani speranţe. După ce a câştigat, la finele lunii mai, aşa-numitul „Turneu de promovare” de la Târgovişte, gruparea băcăuană aşteaptă cu sufletul la gură o veste privind un eventual anunţ de retragere al vreunei grupări din prima ligă.
În mediile handbalistice, erau vehiculate trei formaţii care traversează perioade dificile din punct de vedere financiar: Rulmentul Braşov, HCM Buzău şi Cetate Deva. Dacă în privinţa echipelor din Braşov şi Buzău lucrurile par a se fi rezolvat, dinspre gruparea din Deva nu au parvenit niciun fel de veşti.
Astfel, cotidianul „Servus Hunedoara” a scris, în urmă cu o săptămână: „Deocamdată nu se ştie ce se întâmplă cu echipa de handbal din Deva. În vreme ce alte formaţii şi-au reluat antrenamentele, la Cetate domneşte o stare de incertitudine generală. Patronul Marian Muntean nu are nicio reacţie. Doar o mână de jucătoare au mai rămas sub contract cu gruparea deveană, iar despre antrenori şi achiziţii – nimic concret.”
În aceste condiţii, speranţele echipei feminine Ştiinţa Bacău de rămânere în Liga Naţională se leagă de o renunţare a lui Marian Muntean de a mai finanţa formaţia Cetate Deva, care ar putea să-şi anunţe retragerea înaintea debutului primei ligi, prevăzut pentru 5 septembrie.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.