Relu Damian: „E posibil ca Sport Club Bacău să joace din sezonul următor în Liga a II-a”

Răul a fost făcut: la aniversarea a 60 de ani de existenţă, FCM Bacău retrogradează în Liga a III-a din motive extrasportive. Comisia de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Fotbal urmează să ia în discuţie cea de-a doua neprezentare a grupării băcăuane, cea mai probabilă decizie urmând a fi retrogradarea în cel de-al treilea eşalon.
Ce va urma după aceea? „Vom continua, de la 1 iulie, sub denumirea de Sport Club Bacău, urmând să-i ofertăm pe majoritatea jucătorilor care au alcătuit lotul FCM Bacău şi care vor deveni liberi de contract”, a declarat Relu Damian pentru bacaulsportiv.ro.
Acesta crede că e posibil ca Bacăul să aibă echipă de fotbal în eşalonul secund chiar din sezonul viitor: „În acest moment, avem certitudinea că vom putea evolua în Liga a III-a. Ţinând cont de efectele crizei financiare, care va face ca destule echipe să nu-şi poată asigura bugetele pentru Liga a II-a, vom căuta să obţinem un drept de participare în eşalonul secund chiar din sezonul următor.”
În ceea ce priveşte obiectivul nou-înfiinţatei Sport Club Bacău, Relu Damian a precizat: „Obiectivul va fi promovarea în Liga I în trei ani, dacă vom începe în Liga a III-a şi în doi ani, dacă vom juca din viitorul sezon în Liga a II-a.”

9 comentarii la „Relu Damian: „E posibil ca Sport Club Bacău să joace din sezonul următor în Liga a II-a””

  1. Nu înțeleg de ce Sechelariu este acționar minoritar, tot cu 10% și la noua echipă. Din câte am înțeles eu, F.C.M. Bacău a retrogradat în liga a-III-a din cauza neînțelegerilor dintre acționarul majoritar și cel minoritar. Sport Club Bacău va avea din păcate aceeași soartă cu vechiul F.C.M. Bacău.

  2. @Micky Imi permit sa iti raspund eu..pentru ca nu isi mai permit sa cheltuie bani publici pe un alt S.A. Daca schimba numele, asta nu inseamna automat ca se schimba si actionariatul.”Vechiul” FCM Bacau (AS FCM Bacau) detine stema, culorile si palmaresul cubului fanion al orasului(fie ca ne place sau nu).

  3. Eu nu inteleg un lucru. Daca Sechelariu e actionar minoritar, nu are nici un vot decisiv in adunarea actionarilor. Eu stiu ca daca se voteaza, iar un grup sau un individ strang 10% din voturi nu au nici o putere de decizie. Atunci cum se face ca Seche inca mai are putere in actionariat ? Decizia putea fi luata peste el. In plus, cum spunea Micky, cand se lichideaza o firma, dispare si actionariatul.

    Totusi, pot sa imi dau un raspuns si singur. La modul cum se fac afaceri in Romania (pe prietenii, dupa ureche) nu ma mira situatia in care s-a ajuns. Daca se mergea dupa regula de organizare a unei societati pe actiuni, atunci nu se ajungea in situatia asta ridicola. Dar ce este normal in Romania ?

  4. Ce cauta Seche la noua echipa sau ce cauta Primaria la echipa lui Seche, dupa ce aceasta colaborare a dat faliment ? Cum sa continue tot asa ? In primul rand, Primaria s-a angajat sa faca performanta si a retrogradat VOIT echipa ! Seche nu si-a respectat contractul, de asemenea. O echipa condusa de neseriosi si incompetenti. Prin cesionarea locului, se va astepta trei ani pentru promovarea in A. Nu inteleg nimic. Cu riscul de a astepta primirea palmaresului de catre actionarul majoritar, echipa noua se poate trezi cu contestarea modului de gestionare a competitiei 2009-2010 (datorita retrogradarii voite, cu intentie) si pastrarea dreptului de participare si a palmaresului de catre Seche !

  5. De ce nu sunt 2 echipe diferite, una a Primariei, una a lui Seche ? Pentru a pastra palmaresul ? Sau cei 10% ai lui Seche valoreaza foarte mult ?
    Incurcate initele ! Sa vedem cine o sa vina sa sustina o echipa cu un statut neclar si care va retrograda din nou, la anul … Mai bine o desfiintati, insa o fi si asta o forma de a directiona confuz banii comunitatiii !
    Cum functioneaza echipa daca nu s-a prelungit dreptul de participare ?

  6. au mai infiintat astia si Stiinta Bacau , au jucat un an in B si s-a desfiintat, acum SC Bacau.. la fel se va intampla. Nu vor sa inteleaga ca noi iubim FCM-ul, nu vrem alta echipa, nu vrem alte culori. Lasati-ne ce e al nostru!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.