Minifotbal: Ploaia care aduce meciuri frumoase


Etapa a XXIV-a a Campionatului Municipal de Minifotbal pentru Amatori – Liga Bergenbier s-a desfăşurat aproape în întregime, cu excepţia partidei dintre FC Coriolan şi FC Transport Bistriţa, amânată din cauza ploii torenţiale care s-a abătut asupra Bacăului. Cu toate acestea, dorinţa de joc a celor de la FC Afezam şi Dedeman nu i-a putut ţine departe de terenului de minifotbal, astfel încât aceştia au intrat pe teren încântându-şi suporterii prin tehnicitate şi fair-play.
„A fost o etapă foarte reuşită, în ciuda ploii torenţiale care în alte condiţii ar fi făcut impracticabil terenul. Totodată este de remarcat că pe finalul campionatului tot mai multe echipe îşi întăresc loturile prin achiziţii de noi jucători în compartimentele deficitare în vederea pregătirii play-off-ului”, ne-a declarat Gheorghe Burleanu, managerul general al acestei competiţii.
Seria meciurilor frumoase a continuat cu întrecerea dintre X-Carp şi Legendele. La finalul celor 50 de minute de joc, X-Carp a reuşit să se impună cu scorul de 9-7, graţie unui joc tactic mult mai bun, arma cea mai bună în faţa experimentaţilor jucători de la Legendele constituind-o contraatacul. Oricum, indiferent de locurile ocupate în clasament, meciurile sunt foarte echilibrate, ceea ce şi caracterizează frumuseţea minifotbalului. Un alt meci foarte echilibrat a fost şi cel dintre Cartier URA şi Fortuna 40, avantajul înclinând în favoarea celor de la Cartier URA graţie tinereţii jucătorilor acesteia care au rezistat fizic mult mai bine, reuşind în cele din urmă să se impună cu 5-3.
Deşi meciul putea fi considerat deja tranşat prin locurile ocupate de Tofan Sport şi respectiv Red Team, aceştia din urmă au reuşit un meci foarte frumos, reuşind chiar să construiască faza ofensivă deşi în faţa lor se afla chiar liderul la zi al campionatului.

Rezultatele etapei a XXIV-a:
Echipa Echipa Rezultat
(jucătorul meciului)
FC AFEZAM – DEDEMAN 4 – 15 (Ghenade Claudiu)
CARTIER URA – FORTUNA ’40 5 – 3 (Băbuţă Cătălin)
RED TEAM – TOFAN SPORT 3 – 17 (Puşcaşu Robert)
NUNTASII POSTA ATLASSIB – SC ANDISIMO 0 – 3 (neprezentare)
X – CARP – LEGENDELE 9 – 7 (Lungu Răzvan)
FC CORIOLAN – FC TRANSPORT BISTRITA Amânat

CLASAMENT – Superliga I
Mj V E I Gi – Gp Pct
1. TOFAN SPORT 24 24 0 0 226 – 62 72
2. FC CORIOLAN 22 19 0 3 112 – 51 57
3. SC ANDISIMO 24 17 1 6 108 – 91 52
4. GIM SPORT 23 16 0 7 126 – 83 48
5. LEGENDELE 23 15 2 6 162 – 90 47
6. FC TRANSPORT BISTRIŢA 23 12 2 9 123 – 115 38
7. SC ERMACOM 23 12 0 11 101 – 83 36
8. DEDEMAN 24 11 1 12 119 – 104 34
9. CARTIER URA 24 11 1 12 114 – 118 34
10. FORTUNA ‘40 23 10 3 10 99 – 86 33
11. X-CARP 22 11 0 11 91 – 102 32
12. NUNTAŞII POŞTA ATLASSIB 24 8 2 14 103 – 131 26
13. FC NORDULUI 24 6 1 17 90 – 134 19
14. FC AFEZAM 24 5 1 18 106 – 215 16
15. RED TEAM 24 2 2 20 73 – 178 8
16. GENERALI BACĂU 23 0 0 23 27 – 137 0

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.