Profitând de pauza competiţională, astăzi (ora 19.00) şi mâine (ora 11.30) handbaliştii de la Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău vor susţine, pe teren propriu, două jocuri de verificare în compania prietenilor de la HC Odorhei.
Vor fi primele partide ale băcăuanilor după demiterea lui Otto Heel, de săptămâna trecută. Cum antrenorul Gabriel Armanu este plecat la o acţiune a lotului de tineret, unde este antrenor secund, echipa va fi coordonată de antrenorul cu portarii, Adrian Brezan, şi de Sandu Iacob.
De asemenea, Ştiinţa nu va putea conta pe serviciile jucătorilor aflaţi la lot sub comanda lui Gabriel Armanu.