Echipele Phoenix Galaţi, Baschet Club Star şi CSS Bacău (echipă antrenată de prof. Rodica Coneschi) şi-au asigurat prezenţa în fazele superioare ale Campionatului Naţional feminin Under 16. Cele trei echipe au obţinut calificarea din grupa a cincea şi urmează să continue competiţia în Top 16, acolo unde se vor alcătui patru serii a câte patru formaţii fiecare, primele trei urmând să ajungă la turneul semifinal, grupa valorică A, ultima clasată având un loc asigurat în grupa valorică B.
În cadrul turneului desfăşurat la finele săptămânii trecute la Galaţi, CSS Bacău a învins, după un meci de infarct, scor 92-83, pe CSS Botoşani. Partida s-a disputat vineri seară. Pentru a se desemna învingătoarea au fost nevoie de prelungiri, la finalul timpului regulamentar de joc scorul fiind egal, 78-78. Gruparea din Botoşani a avut şansa să închidă meciul înainte de perioada suplimentară, însă ultimul atac a fost ratat, cu 11 secunde înainte de sirenă. Chiar dacă a avut 16 puncte avans, la mijlocul sfertului al treilea, echipa din Bacău nu a putut să se impună decât după cele cinci minute suplimentare, atunci când a reuşit un parţial de 14-5.
În ultimul meci meci din cadrul turneului, CSS Bacău a învins ieri echipa Baschet Club Star Bucureşti cu 62-61.
Sursa material şi foto: baschetstar.blogspot.com
buna ziua sunt gabi din bacau si am 16 ani si sunt in scaun cu rotile si as dori sa joc si eu intro echipa daca e ceva anuntatima la nr meu de tel :0742435477 sau la id meu de mess:gabyjicmon va multumesc daca ma ajutati